O plantă cu flori din Japonia a perfecționat un truc olfactiv pe care știința nu îl mai văzuse până acum: imită mirosul pe care îl emană furnicile rănite în timpul unui atac de păianjen, iar astfel își ademenește polenizatorii.
Descoperirea poartă semnătura botanistului Ko Mochizuki și a fost publicată în Current Biology, în octombrie 2025. Potrivit autorului, este primul caz documentat în care o plantă copiază mirosul furnicilor rănite.
Specia se numește Vincetoxicum nakaianum, un membru al familiei Apocynaceae, aceeași din care fac parte leandrul, pervinca și frangipaniul.
Planta a fost descrisă pentru prima dată în 1937 de botanistul japonez Takenoshin Nakai, iar acum revine în prim-plan prin această strategie de polenizare ieșită din comun.
În mod obișnuit, plantele își atrag vizitatorii cu culori vii, modele vizibile în ultraviolet, parfumuri specifice sau recompense nutritive, precum nectarul ori polenul. Vincetoxicum nakaianum joacă însă altfel.
Ea imită semnalul chimic emis de furnicile Formica japonica atunci când sunt atacate de păianjeni. Acest semnal nu cheamă ajutoare, ci mizează pe o altă verigă a ecosistemului: muștele din familia Chloropidae, polenizatori care se hrănesc cu insecte rănite, încă în viață, dar slăbite.
Povestea a început întâmplător. Ko Mochizuki studia alt subiect când a observat aglomerări de muște în jurul unui exemplar de Vincetoxicum nakaianum.
Nedumerit, a răsfoit literatura de specialitate și a găsit observații făcute de naturaliști amatori: muștele chloropide obișnuiesc să apară la scenele în care păianjenii atacă furnicile. Următorul pas a fost pe teren.
Mochizuki a identificat patru specii de muște care vizitează planta și pleacă purtând polen, un semn direct că florile emit un mesaj olfactiv pe care muștele îl recunosc.
Pentru a testa ipoteza, cercetătorul a analizat „cocktailul” chimic al florilor – un amestec de cinci compuși volatili – și l-a comparat cu feromonii produși de păianjeni. Concluzia inițială: o suprapunere importantă între compușii identificați.
Chiar și așa, un asemenea tip de atragere a polenizatorilor prin exploatarea preferinței pentru prada rănită nu mai fusese consemnat. Iar asta în pofida faptului că furnicile interacționează frecvent cu plantele, fie că le răspândesc semințele, fie că le apără de prădători în schimbul nectarului.
Mochizuki a sintetizat apoi amestecul de mirosuri și a testat, pe rând, cât de atractiv este pentru muște fiecare componentă. Două substanțe s-au dovedit esențiale: acetatul de decil și salicilatul de metil.
Important, niciuna nu funcționează singură; efectul apare doar în combinație, semn că rețeta olfactivă a plantei mizează pe finețe, nu pe un singur ingredient dominant. Experimentele au mai clarificat un punct: muștele sunt atrase de furnicile rănite, nu de cele strivite.
Cu alte cuvinte, nu sunt necrofage, ci birofage – consumă fluide corporale de la insecte încă vii, dar slăbite. Acesta este exact tipul de scenă pe care planta îl evocă prin miros, pentru a-și aduce vizitatorii potriviți la flori.
Cercetătorul este convins că nu avem de-a face cu un caz izolat și plănuiește să studieze și alte specii din genul Vincetoxicum, în căutarea unor strategii similare.
Merită amintit că, odinioară, plantele din acest gen erau folosite în homeopatie și medicina populară pentru presupuse efecte împotriva otrăvurilor și infecțiilor virale. Astăzi însă, avertismentul rămâne ferm: toxicitatea lor și efectele adverse fac ca orice automedicație să fie periculoasă.
