O ecuație născută în laboratoarele de fizică a sticlei și a materialelor amorfe tocmai a rescris istoria omenirii. Și, odată cu ea, un posibil viitor sumbru.
Un grup de cercetători conduși de fizicianul Riccardo Zaccone, de la Universitatea Cambridge, și de regretatul Kostya Trachenko, de la Queen Mary University din Londra, a reușit să reproducă 12.000 de ani de creștere a populației umane folosind un singur parametru matematic.
Rezultatul, publicat în revista Chaos, Solitons & Fractals, nu este doar o curiozitate academică. Este un avertisment ascuns într-o ecuație. Totul a pornit de la o intuiție neobișnuită.
În fizica solidelor dezordonate – genul de materiale care alcătuiesc geamurile sau unele substanțe amorfe – oamenii de știință studiază cum se stabilizează sau se destabilizează structurile atomice în timp.
Ecuațiile sunt precise, neliniare și, mai ales, capabile să descrie atât perioade lungi de liniște, cât și schimbări bruște. Ce-ar fi dacă aceeași matematică ar putea descrie altceva? Creșterea populației umane, de pildă. Așa a luat naștere modelul Trachenko-Zaccone.
Și, spre surprinderea autorilor, acesta a reușit să redea cu fidelitate marile tranziții demografice: de la revoluția neolitică, când omenirea a început să se așeze în comunități, până la explozia industrială și până în prezent.
Toate acestea – cu un singur parametru variabil, care reflectă modul în care o populație răspunde la constrângerile mediului.
Ce s-a întâmplat cu „ziua judecății” din 2026?
Dar modelul nu spune doar povești despre trecut. El reaprinde și o teamă veche. În 1960, fizicianul Heinz von Foerster a publicat o extrapolare matematică care prevestea că populația lumii va atinge un punct de singularitate – practic, va tinde către infinit – în jurul datei de 13 noiembrie 2026.
Evident, acea „zi a judecății” nu a mai avut loc: scăderea globală a fertilității a deviat curba cu mult timp înainte. Totuși, ecuația Trachenko-Zaccone arată că mecanismele matematice ale acestei creșteri necontrolate nu au dispărut.
Ele există în continuare, într-un fel de repaus – active, dar ținute în frână de un parametru stabilizator.
Când o criză globală reduce populația la jumătate
Partea cu adevărat tulburătoare a studiului privește însă viitorul.
Cercetătorii au simulat ce s-ar întâmpla dacă o criză majoră de mediu – un colaps climatic, o pandemie devastatoare, un conflict global sau un deficit acut de resurse – ar reduce brusc capacitatea de transport durabilă a planetei la aproximativ 2 miliarde de oameni.
Rezultatul este un scenariu demografic sumbru: populația ar putea fi redusă la jumătate până în 2064, în mai puțin de patru decenii. Autorii subliniază că aceasta nu este nici pe departe o prognoză.
Este un scenariu matematic ilustrativ, construit în mod deliberat pesimist, menit să arate cât de sensibilă devine dinamica populației atunci când mediul suferă un șoc brusc. Traiectoria actuală a omenirii rămâne relativ stabilă, spun ei. Dar sensibilitatea este reală.
Și exact asta dezvăluie modelul. Ceea ce face această cercetare cu adevărat fascinantă nu este doar partea demografică.
Este felul în care o ramură aparent distantă a fizicii – cea care studiază modul în care atomii se rearanjează într-un pahar de-a lungul secolelor – reușește să descrie cum cresc, se stabilizează sau se prăbușesc societățile umane.
O fizică a tranzițiilor, spune Zaccone, care nu se mai aplică materialelor, ci umanității însăși. Aceleași calcule matematice, spune el, pot reproduce multe dintre marile tipare de creștere a populației observate în ultimii 12.000 de ani.
De la neolitic până azi, inclusiv previziunile apocaliptice și scenariile de colaps – toate într-o singură ecuație. Iar acum, ecuația vorbește din nou.
