De secole, pisicile ne intrigă cu independența lor și cu gesturi care par, uneori, imposibil de descifrat. O echipă de cercetători britanici propune acum o perspectivă surprinzătoare: ce-ar fi dacă unele dintre trăsăturile lor ar putea fi înțelese prin prisma psihopatiei umane?
Studiul, publicat în Journal of Research in Personality, nu caută etichete și nici nu stigmatizează. Vrea doar să ne arate un alt unghi din care să privim comportamentele felinelor. Pisica ta e doar ștrengară sau ascunde un strateg bine calibrat?
În psihologie, psihopatia descrie la oameni un tipar de personalitate cu empatie redusă, impulsivitate și uneori tendințe manipulative. Modelul triarchic al psihopatiei împarte aceste manifestări în trei dimensiuni.
Îndrăzneala, adică tendința de a explora fără teamă și o reactivitate scăzută la stres. Malevolența, care poate cuprinde agresivitate sau comportamente de control. Și dezinhibiția, acea impulsivitate vizibilă, însoțită de căutarea constantă a stimulării.
Transpuse cu grijă în lumea felinelor, aceste concepte pot ordona un peisaj comportamental altfel greu de surprins în cuvinte. De ce să aplicăm un astfel de model pisicilor? Rebecca Evans, psiholog la Universitatea din Liverpool, spune că răspunsul stă în chiar diversitatea felinelor.
„Ne-a inspirat varietatea comportamentelor pisicilor. Pisica mea, Gumball, are o energie debordantă și o curiozitate insațiabilă, ceea ce reflectă perfect dimensiunea dezinhibiției”, explică ea. E un demers de înțelegere, nu de diagnostic.
Pentru a măsura aceste nuanțe, echipa a creat CAT-Tri+, un chestionar cu 46 de enunțuri care evaluează trăsături comportamentale felină cu felină. Proprietarii bifează cât de mult se potrivește fiecare afirmație companionului lor, pe o scală ce pornește de la „deloc” și ajunge la „pe deplin”.
Întrebările urmăresc cum reacționează pisica la pericole reale sau imaginare, ce strategii sociale adoptă cu oamenii și cu alte animale, cât de bine se adaptează la regulile din casă și cum gestionează plictiseala și nevoia de stimulare mentală.
Instrumentul se bazează pe date strânse de la peste 2.000 de proprietari, ceea ce oferă robustețe analizelor. Metoda are un alt avantaj: reduce părtinirile. Când doi evaluatori diferiți notează aceeași pisică folosind CAT-Tri+, rezultatele tind să fie similare.
În traducere, chestionarul prinde subtilități reale ale comportamentului felin, nu doar impresii de moment. Cercetarea merge însă mai departe și leagă știința de evoluție. Trăsături pe care la oameni le-am considera îngrijorătoare pot fi, la pisici, adaptative.
Malevolența – utilă pentru apărarea teritoriului sau pentru accesul la resurse. Dezinhibiția – esențială în explorare și în găsirea hranei. Îndrăzneala – un atu în fața situațiilor periculoase. În această cheie, multe gesturi cotidiene capătă sens.
O pisică ce-și ascunde hrana sau care atacă mâna în timpul jocului nu e neapărat „needucată”; sunt reflexe modelate de un trecut de vânători solitari, în care competiția pentru resurse era o chestiune de supraviețuire.
Iar aparenta indiferență față de alte pisici poate fi, de fapt, o strategie de a evita conflicte costisitoare. Legătura cu omul nu dispare din ecuație.
Analizele arată că un nivel ridicat de dezinhibiție, dublat de sociabilitate scăzută față de alte animale, poate coexista cu o relație armonioasă cu proprietarul.
În schimb, niveluri mari de îndrăzneală sau de malevolență pot complica interacțiunile de zi cu zi, cerând mai multă atenție și reglaje fine în conviețuire. Aceste constatări nu înseamnă că pisicile ar fi „psihopate” în sens clinic.
Ele reflectă mai curând urmele evoluției și ale adaptării la medii schimbătoare. Dacă vrei să-ți înțelegi companionul dintr-o perspectivă nouă, CAT-Tri+ poate fi o experiență interesantă.
Iar dacă pisica te privește fix, din colțul camerei, e probabil doar curioasă; lumea rămâne, cel mai probabil, în siguranță.
