În interiorul unui insect minuscul, o bacterie a împins la limită ideea de „viață autonomă”.
Genomul ei are doar aproximativ 50.000 de perechi de baze – atât de puține încât se apropie de dimensiunile întâlnite la virusuri, entități pe care specialiștii nu le consideră organisme vii tocmai pentru că nu se pot reproduce fără o gazdă.
Studiul, publicat la 7 februarie 2026 în Nature Communications de o echipă de la Universitatea Jagiellonă din Cracovia, descrie o bacterie din genul Vidania, care trăiește în simbioză în organismul cicadelelor – mici insecte care înțeapă și sug seva plantelor – de cel puțin 130 de milioane de ani.
Recordul pe care îl stabilește depășește precedentul deținut de o altă bacterie endosimbiontă a cicadelor, Sulcia, al cărei genom numără circa 100.000 de perechi de baze. Pentru comparație, genomul uman conține miliarde. Ce înseamnă, de fapt, „perechi de baze”?
Sunt unitățile fundamentale ale structurii materialului genetic, asocieri specifice de nucleotide pe doi catenei complementare: adenină cu timină, guanină cu citozină. Ele formează „treptele” scării elicoidale a ADN-ului și reprezintă unitatea prin care se măsoară lungimea unui genom.
Dacă virusurile se multiplică doar folosind celulele altor organisme, bacteriile, în mod obișnuit, sunt capabile să se reproducă singure. Vidania și Sulcia fac însă notă discordantă: sunt bacterii simbiotice, profund dependente de gazda lor. Aici se află miza științifică a noii descoperiri.
Cercetătorii încearcă să delimiteze cât mai precis care este setul minim de instrucțiuni genetice fără de care o formă de viață nu poate funcționa.
O astfel de cunoaștere ar putea, în timp, să clarifice ce porțiuni din ADN-ul prezent la toate organismele au un rol esențial și care au devenit, poate, redundante.
Analizele indică faptul că genomurile extrem de mici ale Vidania au evoluat independent în două mari ramuri de cicade, ajungând la compoziții genetice izbitor de asemănătoare. Un detaliu frapant: au păstrat capacitatea de a produce pentru gazdă doar un singur aminoacid, fenilalanina.
Pierderea treptată a multor altor gene implicate în funcții celulare de bază le-a împins tot mai aproape de statutul organitelor cu origine simbiotică – structuri celulare care, la rândul lor, își au istoria în bacterii procariote devenite, în timp, componente ale celulei-gazdă.
Această erodare genetică explică și de ce Vidania seamănă cu virusurile într-un punct cheie: dependența strictă de gazdă pentru a se înmulți.
În acest context, faptul că dimensiunea genomului lor rivalizează cu cea a virusurilor nu mai pare surprinzător, chiar dacă, din perspectiva biologiei, virusurile nu sunt încadrate ca ființe vii.
