Imaginezi că ții în palmă un flacon de sticlă delicat, sigilat din vremea împăraților romani, pregătit parcă să-și elibereze aromele uitate de uleiuri prețioase. Așa începe, de obicei, povestea arheologiei.
Doar că, în cazul unui recipient descoperit în Turcia, analiza chimică a spulberat romantismul cu o precizie nemiloasă. Înăuntru nu era un cosmetic, ci prima dovadă fizică a unei practici medicale cunoscute până acum doar din texte: folosirea atent preparată a excrementelor umane.
Descoperirea nu s-a născut pe un șantier de săpături, ci în liniștea depozitelor Muzeului din Bergama. Cenker Atila, arheolog la Universitatea Cumhuriyet, examina obiecte dintr-un mormânt al vechii Pergam.
Un unguentarium i-a atras privirea: o fiolă de sticlă veche de aproximativ 1.900 de ani, tipic folosită pentru parfumuri sau uleiuri, sigilată în Antichitate cu lut. Înăuntru, un reziduu brun-închis fusese ignorat până atunci. La deschidere, n-a mirosit a nimic.
Tocmai această discreție l-a făcut pe cercetător să ceară o analiză amănunțită. Decizia avea să transforme un artefact prăfuit într-o piesă de probă științifică, prezentată pe 19 ianuarie în Journal of Archaeological Science: Reports.
Pentru a desluși conținutul, echipa a apelat la o tehnică de vârf: cromatografie de gaze cu spectrometrie de masă. Pe scurt, metoda separă și identifică, la nivel molecular, componentele unui eșantion. Rezultatele au fost fără echivoc. În flacon s-au găsit coprostanol și 24-etilcoprostanol.
Pentru chimiști, acești compuși sunt biomarkeri fecali siguri: se formează în tubul digestiv atunci când organismul procesează colesterolul. Iar raportul specific dintre cele două molecule a indicat clar originea materialului. Erau fecale umane. Analiza a mers mai departe.
A detectat și carvacrol, un compus aromatic caracteristic cimbrului/thyme-ului. Cu alte cuvinte, nu era o contaminare întâmplătoare, ci o preparație deliberată: un amestec de excremente și plante aromatice.
Cercetătorii au prelevat fulgi brunii din interiorul flaconului roman din secolul al II-lea, iar amprenta chimică a povestit restul. De ce să amesteci cimbru cu excremente?
Răspunsul se află în textele medicale ale epocii, mai ales în scrierile lui Galen, cel mai celebru medic al Antichității, originar chiar din Pergam. Între secolele II și III, medicina romană era pragmatică și, după standardele noastre, uneori respingătoare.
Sursele antice menționează în mod repetat folosirea materiilor fecale pentru diverse afecțiuni: inflamații, infecții, tulburări de reproducere. Galen nota rețete precise și lăuda, de pildă, virtuțile excrementelor unui copil hrănit exclusiv cu leguminoase, pâine și vin.
Medicii știau însă un lucru simplu: mirosul putea stârni respingere. Aici intră în scenă planta aromatică din flacon. Cimbrul nu avea neapărat o țintă terapeutică, ci masca mirosul. Era o strategie veche de a face suportabil ceea ce altfel ar fi fost de neacceptat.
Până acum, istoricii aveau doar cuvintele pentru a susține aceste practici. Rămânea, mereu, o întrebare: au trecut aceste remedii extreme din teorie în realitate, sau au rămas pe pergamente? Fiolele din Pergam oferă răspunsul.
Această mică sticlă furnizează prima dovadă chimică directă că romanii aplicau pe corp unguente pe bază de fecale. Un obiect cât palma, dar cu o forță incomodă: ne arată o medicină făcută din încercări, erori și eforturi disperate de a vindeca, chiar dacă uneori cu nasul strâns.
