Continentul african se rupe în două. Pe mii de kilometri deja au apărut fisuri. La mijloc s-ar putea forma un nou ocean

Curiozitate.ro

Continentul african se rupe încet, dar sigur, spun oamenii de știință. Procesul este extrem de lent și de lungă durată, cercetătorii estimând că ar putea dura între 5 și 10 milioane de ani.

Concret, Africa de Est se va rupe de restul continentului, iar între cele două suprafețe de uscat va apărea un nou ocean, scrie IFL Science.

Procesul este asociat cu Sistemul de Rift din Africa de Est (EARS), care se întinde pe mii de kilometri și traversează mai multe țări din Africa: Etiopia, Kenya, Republica Democrată Congo, Uganda, Rwanda, Burundi, Zambia, Tanzania, Malawi și Mozambic.

Acest fenomen era anunțat încă din 2004, când geologii spuneau că placa africană se va împărți în două: placa somaleană, mai mică, și placa nubiană, mai mare. Experții spuneau atunci că cele două se vor îndepărta una de alta într-un ritm foarte lent, de doar câțiva milimetri pe an.

Suprafața Pământului este într-o mișcare constantă, extrem de lentă. Apariția lumii, așa cum o cunoaștem noi, este relativ nouă. Pământul și oceanele pe care le vedem astăzi sunt rezultatul mișcării timp de milioane de ani a plăcilor tectonice.

Un astfel de exemplu este ceea ce s-a întâmplat acum aproximativ 138 de milioane de ani, când America de Sud și Africa s-au despărțit. Deloc întâmplător, dacă ne uităm la coasta de vest a Africii și la coasta de est a Americii de Sud vom vedea că acestea se potrivesc ca două piese de puzzle.

Lasă un comentariu