Măsurătorile prin satelit efectuate în anul 2018 au identificat temperaturi record de suprafață de peste 80°C în deșerturile Lout din Iran și Sonora, situate la granița dintre Mexic și Statele Unite.
Aceste date au fost obținute prin intermediul spectroradiometrului MODIS al NASA, care măsoară căldura infraroșie emisă de suprafețele terestre.
În ceea ce privește temperatura aerului, Valea Morții din California păstrează recordul mondial validat, cu 56,7°C înregistrați în regiunea Furnace Creek pe 10 iulie 1913.
Deși în 1922 s-a raportat o temperatură de 58°C în El Azizia, Libia, această măsurătoare a fost invalidată în 2012 de către Organizația Meteorologică Mondială din cauza instrumentelor necalibrate corespunzător.
Analizele recente realizate de cercetătorii Universității din California, Irvine, folosind date satelitare de înaltă rezoluție, au evidențiat că temperaturile la nivelul solului pot fi semnificativ mai ridicate decât cele ale aerului măsurate la 1,5 metri înălțime.
Conform studiului condus de Yunxia Zhao, temperaturile extreme au coincis cu dezvoltarea fenomenului La Niña, caracterizat prin răcirea apelor din Pacificul central și condiții de ariditate crescută. Cercetătorii au identificat și variații extreme de temperatură în diverse regiuni.
Bazinul Qaidam din China a înregistrat o fluctuație remarcabilă de la -23,7°C la 58,1°C într-o singură zi, pe 20 iulie 2006.
La polul opus, cele mai scăzute temperaturi au fost măsurate în Antarctica, unde s-au înregistrat -110,9°C la suprafața solului în 2016, în timp ce temperatura minimă a aerului a atins -89,2°C lângă stația de cercetare Vostok în 1983.
Regiunile montane și deșerturile situate la altitudini mari prezintă de asemenea variații semnificative de temperatură. În zona Himalaya, oscilațiile termice pot depăși 30°C în decursul aceleiași zile, fenomen determinat de umiditatea redusă și intensitatea radiației solare.
Aceste fluctuații termice extreme sunt fundamentale pentru înțelegerea impactului climatic asupra ecosistemelor locale.
