Când ne gândim la deplasările în grup din lumea animală, ne vine în minte un plan aproape militar: un lider în față, cei vulnerabili la adăpost, un șir ordonat de instinctul de supraviețuire sau de ierarhie.
O nouă cercetare pe babuinul chacma (Papio ursinus) răstoarnă însă această imagine familiară. Acești primate nu ar merge în coloană pentru a se proteja și nici pentru a urma un conducător, ci pentru un motiv mult mai simplu și, poate, mai uman: ca să rămână aproape de prieteni.
Studiul, publicat în revista Behavioral Ecology, a urmărit un grup de babuini din Parcul Da Gama, în Africa de Sud, cunoscuți pentru comportamentele lor sociale complexe și, în special, pentru așa-numitele „progresii”: deplasări ordonate, în șir, prin teritoriu.
Timp de 36 de zile, cercetătorii au documentat 78 de astfel de progresii și au pornit cu o întrebare aparent banală, dar esențială: ce dictează, de fapt, ordinea acestui șir? Ipotezele au fost puse pe masă încă de la început.
Ar putea fi o tactică de apărare, menită să protejeze indivizii vulnerabili? Urmează grupul un lider care le arată calea? Se împing, discret, pentru a ajunge primii la hrană sau la apă? Sau, dimpotrivă, ordinea reflectă rețeaua de relații din interiorul grupului?
După o analiză atentă a datelor, concluzia a fost clară: ordinea de mers nu este aleatorie, dar nici nu se supune regulilor clasice ale dominației ori protecției. Este modelată de legăturile sociale.
„Surprinzător, ordinea coerentă observată la babuinii pe care i-am studiat nu urmărește evitarea pericolului și nici facilitarea accesului la hrană”, explică dr. Andrew King, profesor la Universitatea Swansea. „Este determinată de legăturile lor sociale.
Pur și simplu se deplasează împreună cu prietenii.” Cu alte cuvinte, nu vorbim despre o gardă de corp în jurul puilor și nici despre urmarea unui lider carismatic. Babuinii se așază în șir așa cum am face-o și noi, mergând cu cei de care ne simțim apropiați.
Dincolo de această idee centrală, cercetarea dezvăluie câteva tipare consistente în felul în care grupul se așază în timpul mersului.
Indivizii dominanți sau cei mai bine conectați social tind să se regăsească în zona centrală a coloanei, un loc care pare să ofere stabilitate și acces la partenerii preferați de interacțiune.
La capete — în față sau în spate — apar mai des babuinii cu rang inferior, mai slab integrați în rețelele sociale ale grupului. Nu pentru că sunt împinși acolo de alții, ci pentru că, în mod repetat, așa aleg să se miște alături de puținele lor conexiuni. Momentul zilei contează și el.
Progresiile apar mai ales spre finalul după-amiezii sau seara, probabil pe drumul de întoarcere către zonele de odihnă. Această recurență nu e întâmplătoare: indică un ritm cotidian previzibil, în care grupul își reeditează, zi de zi, aceeași coregrafie socială.
Poate cel mai intrigant detaliu este stabilitatea ordinii în timp. Cine merge alături de cine astăzi are mari șanse să păstreze aceeași vecinătate și mâine.
Această persistență întărește ideea că rețelele sociale ale babuinilor sunt bine închegate, că prieteniile nu sunt efemere și că alegerea partenerilor de mers este un act repetat, consecvent. Imaginea care se conturează este mai puțin despre ierarhii și mai mult despre afinități.
Chiar și într-un comportament aparent banal — mersul din punctul A în punctul B — legătura socială devine liantul invizibil care ordonează grupul.
În locul unei strategii rigide de protecție sau al unui marș condus de un singur individ, apare o hartă vie a relațiilor: alianțe discrete, preferințe recurente, apropieri care spun o poveste. Privind astfel lucrurile, deplasările babuinilor capătă alt relief.
Dincolo de competiție și dominanță, se vede o rețea de apropieri care structurează fiecare pas. Iar ordinea în care acești primate aleg să meargă, constant și previzibil, pare să vorbească mai mult despre viața lor afectivă decât despre instinctul de supraviețuire.
