Criza energetică actuală ne obligă să punem o întrebare directă: de unde vine energia care ne ține lumea în mișcare? O parte importantă încă vine din petrolul brut. În fiecare zi, la nivel global, folosim aproape o sută de milioane de barili. Dar ce este, de fapt, petrolul?
La fel ca gazul natural și cărbunele, este un combustibil fosil, format din rămășițe de plante și animale care, după moarte, au fost îngropate, comprimate și încălzite în scoarța Pământului timp de milioane de ani.
În profunzime, materia organică moartă ajunge adesea în ape adânci, foarte sărace în oxigen. Această lipsă de oxigen favorizează descompunerea proteinelor, glucidelor și lipidelor, lăsând în urmă hidrocarburi complexe numite kerogene. Din acest material-sursă ia naștere petrolul.
Râurile aduc peste el sedimente continentale care se depun pe fundul apelor și îl acoperă treptat. Stratul peste strat, presiunea crește, temperatura urcă, iar la un anumit prag materia se transformă în țiței — sau în gaz, dacă încălzirea este mai intensă.
Apoi, aceste substanțe migrează prin interstițiile rocii sedimentare și se acumulează acolo, formând rezervoare. De aceea, petrolul brut este deosebit de abundent în regiuni care, odinioară, au fost acoperite de ape și au avut un climat tropical, favorabil unei vegetații exuberante.
Țara cu cele mai mari rezerve cunoscute este Venezuela, cu peste 300,9 miliarde de barili, urmată de Arabia Saudită (aproximativ 266,5 miliarde) și Canada (aproximativ 169,70 miliarde). Un baril înseamnă în jur de 159 litri.
Iar din cauza derivei continentale, zonele tropicale de altădată nu coincid neapărat cu cele de astăzi. Așa se explică de ce Canada, dar și întreaga regiune arctică, găzduiesc în prezent cantități importante de petrol.
Rezervoarele pot atinge diametre de câțiva kilometri și grosimi de câteva zeci de metri, fiind de obicei situate la adâncimi cuprinse între unu și doisprezece kilometri.
Pentru a le localiza, geofizicienii trimit unde seismice prin rocă; ecourile reflectate de straturile subterane le permit să contureze o hartă a compoziției rocilor și a posibilelor acumulări. Sunt însă doar indicii.
Singura confirmare reală vine din foraj — un proces care poate dura luni și poate costa sute de milioane de dolari, în funcție de amplasament. Cu cât țițeiul se află mai aproape de suprafață, cu atât este mai ușor de atins, iar forajul pe uscat este mult mai puțin laborios decât cel marin.
În Arabia Saudită și în Texas, de pildă, o mare parte din petrol se găsește relativ aproape de suprafața Pământului. După extracție, petrolul brut este rafinat și separat în produse utilizabile: benzină, carburant pentru avioane, asfalt, motorină.
Aceste utilizări au remodelat profund societățile în ultimele decenii. Impactul asupra mediului rămâne însă major.
Un studiu publicat în 2018 în revista Science arată că extracția, transportul și rafinarea petrolului brut pot reprezenta până la 40% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din carburanții pentru transport și 5% din emisiile globale totale.
