Pare desprins dintr-un thriller distopic, dar e deja posibil din punct de vedere tehnic. O startup rus, Neiry, susține că a trecut o frontieră care fascinează și neliniștește deopotrivă: a transformat porumbei obișnuiți în „bio-drone” controlabile.
Cu ajutorul unei interfețe neuronale implantate direct în craniu, aceste păsări nu mai planează doar în căutare de firimituri, ci răspund la comenzi umane.
Ideea mizează pe bio-hacking: în loc să proiecteze un robot care imită un porumbel, inginerii pornesc de la animalul real și îi preiau direcția de zbor. În practică, minusculi electrozi sunt inserați în creierul porumbelului.
Conectați la un mic dispozitiv fixat pe cap – un ansamblu care integrează panouri solare, o cameră și un cip GPS – electrozii transmit impulsuri electrice fine.
Nu e un pilotaj total, ca într-un joc video cu joystick, ci o „sugestie imperativă”: stimularea atinge zona cerebrală responsabilă de orientare și îl „convinge” pe pasăre să vireze la stânga, la dreapta sau să coboare, în timp ce instinctul ei gestionează coregrafia complexă a bătăilor de aripi și echilibrul în vânt.
De ce ar alege cineva o pasăre în locul unui quadricopter modern? Răspunsul ține de anduranță. Slăbiciunea majoră a dronelor actuale este autonomia lor limitată.
Un porumbel, însă, este o mașinărie biologică extrem de eficientă: poate parcurge până la aproximativ 500 de kilometri pe zi fără să depindă de o priză. Își „încarcă bateriile” cu semințe și apă. Iar în privința camuflajului, avantajul e categoric.
În orașe sau în teritorii ostile, un porumbel trece neobservat tocmai prin banalitatea lui. Pentru misiuni de supraveghere, recunoaștere sau logistică ușoară, argumentul devine convingător.
Compania afirmă că aceste „bio-drone” sunt destinate exclusiv uzului civil: monitorizarea culturilor, livrări punctuale, inspecția clădirilor. Totuși, vestea a reaprins un disconfort etic. Bioeticieni precum Nita Farahany, de la Universitatea Duke, descriu tehnologia drept „profund deranjantă”.
Transformarea unui animal sensibil într-o componentă materială, „subjugată” pentru a deveni instrument, deschide dileme morale greu de ignorat. Contextul geopolitic amplifică îngrijorările.
Cu investitori asociați statului rus, temerea că acești porumbei-cyborg ar putea fi militarizați nu pare forțată. Istoria folosește deja exemple: câini antitanc, delfini antrenați pentru deminare. Însă controlul neuronal direct marchează o ruptură tehnologică importantă față de aceste practici.
Pe acest fundal se conturează o posibilă nouă eră, un „Internet al Ființelor Vii”, în care granița dintre biologie și robotică se estompează, cu tot potențialul ei – și cu toate riscurile pe care le aduce.
