Doi oameni din preistorie, despărțiți de 40.000 de ani și mii de kilometri, par să poarte același semn invizibil: urme ale unei tulpini de papilomavirus uman asociate cu cancerul.
Descoperirea, obținută din reanalizarea unor date genetice vechi, rescrie capitole întregi din istoria bolilor care ne însoțesc de milenii. Primul martor al acestei povești este Ötzi, celebra mumie naturală găsită în 1991, prinsă în ghețurile Alpilor, la granița dintre Italia și Austria.
Are aproximativ 5.300 de ani și a devenit, între timp, un manual viu despre viața europeană preistorică. Al doilea este Ust’-Ishim, un om care a trăit acum circa 45.000 de ani în vestul Siberiei.
De la el a rămas doar un femur, dar suficient pentru a obține unul dintre cele mai vechi genomuri ale unui Homo sapiens modern secvenționate vreodată. Între ei se întinde un deșert de timp. Îi leagă, însă, un același virus.
În ADN-ul ambilor au fost identificate fragmente ale HPV16, o tulpină de papilomavirus uman recunoscută pentru rolul său în declanșarea unor forme de cancer. Mai exact, fragmente care indică linia HPV16A, una dintre cele mai studiate.
Rezultatul vine dintr-o analiză minuțioasă a datelor publice de secvențiere genetică, semnată de o echipă internațională de cercetători și aflată în stadiu de prepublicare pe bioRxiv.
Oamenii de știință au căutat, în biblioteci de secvențe vechi umane, amprente virale – bucăți de ADN care să se potrivească cu genomurile cunoscute ale papilomavirusurilor. Potrivirile repetate cu HPV16, în special cu linia A, au apărut atât la Ötzi, cât și la Ust’-Ishim.
Pentru Marcelo Briones, profesor la Centrul de Bioinformatică Medicală al Universității Federale din São Paulo și coautor al studiului, implicațiile sunt considerabile. Este, până acum, cea mai veche dovadă moleculară a prezenței HPV la omul modern.
Dincolo de data în sine, mesajul este mai larg: virusul nu este un intrus recent, ci un însoțitor de cursă lungă.
El pare să fi circulat în populațiile noastre de cel puțin 45.000 de ani, poate chiar dinaintea marilor migrații ale lui Homo sapiens în afara Africii, pe care mulți cercetători le plasează între 50.000 și 60.000 de ani în urmă.
Autorii văd aici o continuitate dificil de ignorat: virusul ar fi evoluat alături de noi pe intervale de timp uriașe. Această constatare vine după ani în care originile HPV16 au fost estimate mai ales prin modele informatice.
Simulările sugerau o vechime mare, ancorată în ideea că papilomavirusurile ar fi coevoluat cu vertebratele de sute de milioane de ani. Dar modele rămân modele până când apar urmele din oase. Noile date oferă tocmai acea confirmare biologică directă pe care câmpul o aștepta.
Consecințele ating și o teorie răspândită: ipoteza că linia HPV16A a fost transmisă oamenilor moderni de către neandertalieni, în timpul hibridizărilor petrecute în Eurasia acum 60.000–34.000 de ani. Dacă Ust’-Ishim, un Homo sapiens de 45.000 de ani, purta deja HPV16A, cronologia se complică.
Virusul ar putea preceda întâlnirile dintre cele două specii sau, cel puțin, nu depinde neapărat de ele. Nu toată lumea este convinsă.
Koenraad Van Doorslaer, copreședinte interimar al Departamentului de Imunobiologie de la Universitatea din Arizona, salută rigoarea analizei, dar avertizează că afirmațiile pot fi „exagerate”.
Argumentul său este unul de finețe: Ust’-Ishim conține oricum în genom urme de ADN neandertalian, semn că încrucișările avuseseră deja loc înaintea vieții lui. Faptul că la același individ apar simultan ADN neandertalian și HPV16 nu exclude, așadar, scenariul unei transmiteri de la neandertalieni.
Cu alte cuvinte, cronologia rămâne deschisă. Cercetătorii recunosc limitele demersului lor. Două cazuri sunt puține pentru a rescrie definitiv originea unei tulpini virale.
În plus, studiul nu a trecut încă prin evaluarea colegială, pasul esențial care testează soliditatea metodelor și interpretărilor.
Acesta este momentul în care alte echipe vor încerca să reproducă rezultatele, fie căutând urme similare în noi colecții de ADN antic, fie aplicând alte filtre bioinformatice. Totuși, perspectiva se schimbă.
Dacă HPV16 a fost, într-adevăr, un „coleg de drum” al oamenilor moderni din zorii istoriei noastre, atunci multe dintre bolile pe care le considerăm specifice lumii contemporane capătă rădăcini mult mai vechi.
Nu este vorba de a dramatiza, ci de a înțelege: în tăcerea genetică a oaselor, microbii lasă urme. Iar acestea, din când în când, ne obligă să ne reevaluăm hărțile. Ötzi și Ust’-Ishim devin astfel mai mult decât personaje din manualul de istorie.
Ei sunt martori biologici care conectează fire subțiri, aproape invizibile, între prezent și un trecut pierdut. Iar firul poartă numele unui virus despre care credeam că îl cunoaștem. Descoperim, treptat, că el ne cunoaște pe noi de mult mai mult timp.
