Poluarea atmosferică reprezintă o amenințare globală, un flagel invizibil care curmă sute de mii de vieți anual la nivel mondial.
În contextul acestei realități sumbre, cercetători francezi propun o abordare inovatoare pentru a măsura impactul real al acestei poluări, introducând conceptul de „potențial oxidant” – un indice menit să definească cu precizie daunele cauzate de particulele fine.
În prezent, calitatea aerului este evaluată preponderent prin Indicele de Calitate a Aerului (IQA) și Indicele ATMO, care se bazează pe concentrația unor poluanți specifici, precum dioxidul de azot (NO2) și diverse particule fine (PM).
Aceste particule sunt clasificate în funcție de diametrul și concentrația lor masică, cele mai cunoscute fiind PM10 (particule cu diametrul sub 10 micrometri) și PM2,5 (cele sub 2,5 micrometri).
Cu toate acestea, așa cum au explicat geochimiștii atmosferei într-un articol publicat de The Conversation, aceste metode de măsurare prezintă limite semnificative.
Cercetătorii de la Institutul de Cercetare pentru Dezvoltare (IRD), a căror studiu a fost recent publicat în prestigioasa revistă Nature, au subliniat că, deși dimensiunea particulelor fine și frecvența expunerii sunt esențiale, acești indicatori nu oferă o imagine completă.
Particulele provin nu doar din activități umane, ci și din surse naturale, cum ar fi vulcanii, incendiile forestiere sau chiar aerosolii marini.
Obiectivul geochimiștilor este de a aduna informații mai detaliate despre caracteristicile fizice și chimice ale acestor particule, dar mai ales despre gradul lor de periculozitate pentru sănătate. Astfel a luat naștere noul indice: potențialul oxidant.
Acesta măsoară ceea ce este cunoscut drept „stres oxidativ” în plămâni, un dezechilibru critic între cantitatea de antioxidanți (care protejează organismul) și speciile reactive de oxigen. Aceste specii reactive apar în urma inhalării particulelor atmosferice.
Un exces de stres oxidativ poate declanșa inflamații ale celulelor pulmonare și chiar moartea acestora, un mecanism biologic fundamental în apariția bolilor cardiovasculare și respiratorii.
În cadrul amplului lor studiu, oamenii de știință au compilat aproximativ 11.500 de măsurători ale potențialului oxidant, colectate din peste patruzeci de locații din Europa. Rezultatele au scos în evidență două surse principale ale stresului oxidativ: traficul rutier și încălzirea cu lemne.
Traficul rutier contribuie la poluare în mod continuu, cu vârfuri observate în timpul vacanțelor școlare sau în anumite zile ale săptămânii.
În ceea ce privește încălzirea cu lemne, stresul oxidativ este predominant între lunile octombrie și martie, dar se manifestă într-o măsură mai mică și pe timpul verii, în special din cauza grătarului.
Conform cercetătorilor, măsurarea potențialului oxidant permite identificarea unor diferențe mai pronunțate între zonele urbane și cele rurale sau altele similare. De asemenea, poate evidenția specificitățile anumitor locuri, influențate de topografie și/sau poziția geografică.
Acest indice este capabil să detecteze impactul chiar și în zone care nu sunt neapărat afectate de emisii locale, ci mai degrabă de fenomene meteorologice, cum ar fi, de exemplu, praful saharian.
Cu alte cuvinte, măsurarea potențialului oxidant se dovedește a fi mai relevantă decât simplele măsurători bazate doar pe concentrația masică a particulelor.
Deși momentan nu există un protocol standardizat pentru măsurarea stresului oxidativ – motiv pentru care cercetătorii au colectat un număr atât de mare de măsurători – situația ar putea evolua rapid.
Noul indice a fost deja recomandat pentru includerea în viitoarea directivă europeană privind calitatea aerului, a cărei adoptare este așteptată la sfârșitul anului 2024.
Această evoluție sugerează un viitor în care înțelegerea și combaterea poluării aerului vor fi ghidate de o perspectivă mult mai nuanțată și mai eficientă.
