Trei ani de zile, o bucată de țesut tăiată de la un castravete de mare a stat vie în apa oceanului, fără să putrezească, fără să moară – ba mai mult, a crescut. Descoperirea, publicată în revista Science Advances, sfidează tot ce știau biologii despre moartea celulelor izolate.
Supraviețuirea autonomă în mediul marin ostil
Cercetătorii de la Universitatea Memorial din Newfoundland au prelevat fragmente din picioarele tubulare și tentaculele a trei exemplare de Psolus fabricii, o specie care trăiește în apele înghețate ale Atlanticului. Așteptarea era ca țesuturile să se descompună în câteva zile.
În schimb, s-au vindecat, s-au reorganizat și au început să se dezvolte. Rachel Sipler, cercetător la Laboratorul Bigelow pentru Științe Oceanice, compară fenomenul cu o șopârlă care își pierde coada – știm că poate crește una nouă, dar iată că aceeași coadă tăiată poate genera un animal întreg.
Fără gură, fără sistem digestiv, fragmentele au supraviețuit 36 de luni absorbind direct aminoacizii dizolvați în apa de mare. Și-au păstrat activitatea imunitară autonomă, formând agregate de celule pigmentate și țesut conjunctiv transparent – exact ca într-un organism viu.
Până acum, singurele celule care puteau fi cultivate în laborator aveau nevoie de medii sterile absolute. Dacă erau scoase din acea bulă protectoare, mureau în câteva ore, sufocate de bacterii.
Țesutul de castravete a făcut exact invers: mediul teoretic agresiv al apei de mare i-a servit drept nutrient.
Revoluționarea medicinei prin mecanisme celulare inedite
Pentru comunitatea biomedicală, implicațiile sunt colosale.
Înțelegerea mecanismelor prin care aceste celule își mențin integritatea structurală și blochează infecțiile într-un mediu nesteril ar putea revoluționa regenerarea țesuturilor – prin decodarea rapidă a semnalului celular – și ar putea deschide calea către noi tratamente pentru vindecarea rănilor și transplantul de organe.
Totodată, cultura pe termen lung a țesuturilor nevertebrate nu ridică problemele etice, legale și de biosecuritate specifice liniilor celulare de vertebrate sau umane, oferind un instrument de cercetare mult mai rapid și mai accesibil.
Montserrat Filella, cercetător la Institutul de Genomică, subliniază că ne aflăm în fața unui model complet nou de rezistență biologică.
Oceanul, spune ea, rămâne cel mai mare laborator de inovație al planetei, iar secretele longevității și supraviețuirii pe care le ascunde în abisuri abia încep să fie întrezărite.
