De generații întregi, am fost învățați că un somn odihnitor înseamnă opt ore neîntrerupte. Dar istoria și știința ne dezvăluie o altă realitate, surprinzătoare. Timp de secole, oamenii au dormit în două etape distincte, separate de o perioadă de veghe calmă, aproape meditativă.
În prezent, pe fondul unei creșteri alarmante a tulburărilor de somn, unii cercetători sugerează că ritmul nostru modern, dictat de programul industrial, intră în contradicție cu biologia noastră ancestrală. Ideea unui somn continuu și linear este, de fapt, relativ nouă în istoria umanității.
La începutul anilor 2000, istoricul Roger Ekirch de la Universitatea Virginia Tech a descoperit sute de documente – jurnale personale, scrisori, romane, procese-verbale – care făceau referire la un „prim somn” și un „al doilea somn” în societățile preindustriale.
Înainte de invenția luminii artificiale, viața de noapte era structurată altfel. Oamenii dormeau aproximativ patru ore, se trezeau apoi în mod natural pentru o oră sau două – o perioadă numită „veghea” – după care adormeau din nou până la răsăritul soarelui.
În timpul acestei faze intermediare, ei se rugau, meditau, făceau dragoste, scriau sau purtau discuții liniștite. Potrivit lui Ekirch, această structură a somnului reflecta un ritm circadian mai flexibil, strâns legat de ciclurile luminii naturale.
Creierul alterna într-un mod mai firesc între somnul profund și cel cu vise, fără presiunea unui program strict sau a stresului legat de „performanța” somnului. Știința modernă a confirmat aceste observații într-un mod remarcabil.
În anii 1990, psihiatrul Thomas Wehr, de la Institutul Național de Sănătate Mintală (NIMH) din Statele Unite, a realizat un experiment inedit. A plasat voluntari într-un mediu lipsit de lumină artificială timp de mai multe săptămâni.
Rezultatul a fost unul elocvent: somnul lor s-a împărțit spontan în două faze de câte patru ore, separate de o stare de veghe calmă și lucidă. În timpul acestui interval de trezire, nivelurile de prolactină, un hormon asociat cu relaxarea, creșteau semnificativ.
Subiecții au relatat un sentiment profund de pace interioară, similar celui obținut prin meditație. Wehr a concluzionat că somnul bifazic ar putea fi cel mai natural mod de odihnă pentru ființa umană. De altfel, unele culturi au păstrat acest ritm până în zilele noastre.
În Spania sau în America Latină, siesta de după-amiază este o prelungire a unui model de somn fragmentat, adaptat climatului și ritmului de viață.
Studiile realizate de Harvard Medical School au demonstrat că scurte sieste pe parcursul zilei pot îmbunătăți vigilența, consolidarea memoriei și chiar reglarea stresului. Ce se întâmplă, așadar, dacă propriul nostru corp deține cheia?
În loc să luptăm împotriva trezirilor nocturne, unii experți recomandă să le acceptăm ca o fază naturală a ciclului. Acest moment de veghe ar putea permite creierului să proceseze informații, să organizeze memoria sau să regleze emoțiile – funcții care se desfășoară și în timpul somnului paradoxal.
Pentru persoanele care suferă de insomnie ușoară, această abordare poate schimba totul: a nu mai percepe trezirea nocturnă ca un „eșec”, ci ca o tranziție fiziologică normală, poate reduce stresul și favoriza o readormire mai bună.
Chiar și în lumea muncii, unele companii explorează modele polifazice – adică mai multe sieste scurte pe zi – pentru a îmbunătăți productivitatea fără a ajunge la epuizare.
Obiectivul nu este de a dormi mai puțin, ci de a distribui somnul într-un mod mai eficient, în funcție de nevoile reale ale corpului și ale minții.
În realitate, somnul bifazic nu este o relicvă a unui trecut arhaic, ci, poate, o revenire la ritmul nostru biologic de origine – cel pe care strămoșii noștri îl urmau în mod natural, înainte ca lumina electrică și programul industrial să ne impună un ciclu artificial.
Altfel spus, dacă vă treziți în mijlocul nopții, nu este nevoie să vă simțiți vinovați: corpul dumneavoastră știe, poate, exact ce face.
