În adâncurile râului Tarn, un prădător de apă dulce a învățat să vâneze dincolo de granița dintre lumea acvatică și cea terestră. Somnul nu mai așteaptă prada să vină la el-iese din apă, înghite porumbei de pe mal și se întoarce în curent în mai puțin de 4 secunde.
O echipă de cercetători francezi a filmat exact acest fenomen pe malurile din Albi, iar descoperirea a luat prin surprindere întreaga comunitate științifică. Comportamentul fusese documentat până acum doar la orci, care se aruncă pe țărm pentru a prinde foci.
În ape dulci, nimeni nu mai văzuse așa ceva. Studiul publicat în jurnalul PLoS ONE poartă un titlu sugestiv: „Freshwater Killer Whales”. Traducerea exactă spune totul – „Balene ucigașe de apă dulce”.
Cu șase mrene hipersensibile și o linie laterală care detectează cele mai fine vibrații, somnul transformă fiecare mișcare a unui porumbel care bea apă într-un semnal de atac.
Unii somni vânează porumbei, alții nu
Pescarii din zonă au fost primii care au raportat cercetătorilor scenele neobișnuite. Din iunie până în octombrie 2011, oamenii de știință conduși de Frédéric Santoul și Julien Cucherousset au instalat un post de observație pe un pod peste Tarn.
Au înregistrat 45 de secvențe de vânătoare, iar 28% dintre atacuri s-au soldat cu capturarea unei păsări-o rată de succes care rivalizează cu cea a marilor prădători terestre.
Somnul (Silurus glanis), cel mai mare pește de apă dulce din Europa, poate atinge 2,5 metri lungime și aproximativ 100 de kilograme. În Tarn, recordul absolut măsoară 2,74 metri-cât o mașină mică parcată sub apă. Cu toate acestea, nu toți somnii din râu vânează porumbei.
Analizele izotopice ale țesuturilor au arătat o specializare individuală izbitoare: pentru unii, porumbeii reprezintă aproape 80% din alimentație, în timp ce alții ignoră complet păsările.
Cercetătorii au observat între 1 și 9 somni, cu lungimi cuprinse între 90 de centimetri și 1,5 metri, vânând simultat pe malurile unde porumbeii veneau să bea și să se îngrijească.
Atacurile durează între 1 și 4 secunde, iar peștele scoate mai mult de jumătate din corp din apă, târându-se pe pietre cu mișcări rapide. Apoi trebuie să se întoarcă în râu, cu sau fără pradă.
Adaptarea somnului ridică întrebări ecologice
Comportamentul nu este un instinct moștenit. În aria nativă a speciei-Asia și Europa de Est-nu a fost niciodată documentat. Este o invenție locală, transmisă sau reinventată de-a lungul generațiilor în apele Tarnului.
Plasticitatea ecologică a somnului i-a permis să se extindă în toată Europa de Vest în câteva decenii, iar vânătoarea de porumbei reprezintă cea mai spectaculoasă dovadă a adaptării sale. În alte râuri franceze, somnii atacă ocazional găini de baltă, lișițe, grebi, cormorani, rațe și pui tineri.
Însă vânătoarea specializată de porumbei rămâne exclusivă populației din Albi. Fenomenul se repetă între iunie și octombrie, transformând malurile Tarnului din centrul orașului într-o arenă de vânătoare, la câteva zeci de metri de Catedrala Sainte-Cécile, parte a patrimoniului UNESCO.
Peștele atacă doar păsările active, ignorând porumbeii nemișcați. Cercetătorii cred că somnul își localizează prada nu vizual, ci prin vibrațiile apei produse de mișcări. Această descoperire ridică întrebări ecologice majore: populația de somn a devenit prea mare?
Resursele acvatice s-au diminuat, forțând peștii să caute hrană pe uscat? Întrebarea rămâne deschisă și agită atât comunitatea științifică, cât și pe pescari. Un super prădător care își rescrie propriile reguli de vânătoare, la câțiva pași de una dintre cele mai emblematice catedrale ale Franței.
Porumbeii orașului încă nu știu ce îi așteaptă la marginea apei.
