Era 26 noiembrie 1966, iar președintele Franței, Charles de Gaulle, apăsa pe un buton care punea în funcțiune o premieră mondială. În golful dintre Saint-Malo și Dinard, pe estuarul Rance, tocmai se năștea prima centrală capabilă să stoarcă electricitate din maree la scară industrială.
Șase decenii mai târziu, turbinele ei se învârt în continuare. Aproape în tăcere. Aproape fără ca lumea să știe. Construcția a fost un tur de forță. Au trecut 15 ani de la primele planuri, în 1946, până la finalizare, în 1966.
Robert Gibrat, inginerul care a visat proiectul, găsise inspirația într-o carte de inginerie din 1921, care sugera deja o fabrică pe Rance. Șantierul a durat între ianuarie 1961 și noiembrie 1966. De atunci, centrala funcționează fără întrerupere.
De ce ignoră Franța acest succes energetic
De ce o construcție atât de revoluționară a rămas atât de puțin cunoscută? Poate pentru că, imediat după finalizarea ei, Franța a făcut o alegere strategică diferită. În 1974, programul nuclear a luat avânt, iar energia mareelor a fost lăsată în plan secund.
Așa se face că Rance, deși funcționează impecabil, a rămas un unicat pe teritoriul francez și european. Performanța ei este însă remarcabilă. Anual, produce în jur de 500 GWh – suficient pentru a alimenta un oraș de 225.000 de locuitori, cum este Rennes.
În 2023, a atins exact această cifră, iar pentru 2024 operatorul, EDF, miza pe 520 GWh. O fiabilitate pe care puține parcuri eoliene moderne o pot egala. Iar secretul e simplu: spre deosebire de soare sau vânt, mareele sunt perfect previzibile. Inginerii știu de acum cât va produce centrala în 2040.
Forțele gravitaționale ale Lunii și Soarelui nu mint. Totul pornește de la un loc excepțional. Gâtul îngust al estuarului Rance închide un bazin uriaș, iar mareele ating 13,50 metri la echinocțiu, depășind 10 metri în 80% din cicluri. Un interval colosal, printre cele mai mari din Europa.
Pe acest principiu funcționau, încă din Evul Mediu, morile de pe maluri.
Acum, betonul și oțelul au reinterpretat vechea idee: un baraj de 332 de metri lungime reține 184 de milioane de metri cubi de apă, iar cele 24 de turbine, cu diametrul de 5 metri, sunt reversibile – produc energie atât la flux, cât și la reflux, maximizând fiecare ciclu.
Va deveni expertiza franceză un motor viitor
În 2023, Rance acoperea puțin sub 10% din electricitatea consumată în Bretania. O regiune care importă 67% din energie din alte zone. Fiecare GWh produs aici reduce dependența. Abia în 2011, o centrală sud-coreeană, Sihwa, a depășit-o ca putere instalată: 254 MW față de 240 MW.
Un avans de doar 14 MW, realizat după 45 de ani în care Rance a fost lider mondial. Acum, EDF investește 30 de milioane de euro, între 2021 și 2026, pentru renovarea a două grupuri de producție, a unui transformator și a unei porți de baraj. Potențialul Franței este însă imens.
Curenții cei mai puternici din Europa se află la Raz Blanchard, în Cotentin, și în Passage du Fromveur, în Finistère. Estimările vorbesc despre 3 până la 5 GW disponibili. Proiecte-pilot finanțate prin programul Franța 2030 încearcă să transforme această moștenire într-o industrie a secolului XXI.
La 60 de ani de la Rance, țara deține un know-how unic acumulat de-a lungul a jumătății de secol. Întrebarea nu este dacă Rance va mai funcționa – mai are decenii în față. Este dacă, de data aceasta, Franța va alege să folosească această expertiză înainte ca alții să o facă în locul ei.
