Ideea că menstruația ar urma ritmul lunar a fost mult timp considerată o simplă superstiție, o credință populară lipsită de fundament științific.
Însă, o cercetare recentă publicată în prestigiosul jurnal Science Advances zguduie această percepție comună, sugerând că o legătură ancestrală ar fi existat cu adevărat, înainte de a fi întreruptă brusc de o tehnologie pe care o utilizăm zilnic.
O ipoteză fascinantă, ce a stârnit deja un val de dezbateri în comunitatea științifică.
Echipa condusă de Charlotte Helfrich-Förster a abordat o metodă de cercetare neobișnuită: au analizat calendarele menstruale a 176 de femei, pe perioade excepțional de lungi, unele înregistrând date pe parcursul a 37 de ani.
Toate participantele locuiau în emisfera nordică și nu utilizau contracepție orală, notându-și cu rigurozitate debutul menstruației lună de lună. Comparând aceste informații cu datele astronomice – fazele lunare și distanța Pământ-Lună – cercetătorii au făcut o descoperire intrigantă.
Ciclurile menstruale înregistrate înainte de anul 2010 prezentau o sincronizare semnificativă cu fazele de Lună plină și Lună nouă. După acest an decisiv, însă, această corelație a început să se estompeze treptat, până la punctul în care a dispărut aproape complet.
Ce anume s-a întâmplat în 2010 pentru a provoca o asemenea schimbare? Anul 2010 a marcat o bornă tehnologică, odată cu răspândirea masivă a diodelor emițătoare de lumină (LED-uri) și, implicit, a telefoanelor inteligente.
Conform ipotezei autorilor, această poluare luminoasă artificială ar fi perturbat un mecanism de sincronizare vechi de milenii între ceasurile noastre biologice și ciclul lunar. Studiul nu se oprește însă doar la efectul luminii. Oamenii de știință au explorat și o posibilă influență gravitațională.
Analizele lor sugerează că, după 2010, rarele sincronizări persistente s-au concentrat în luna ianuarie, perioada în care Pământul atinge periheliul, adică punctul de pe orbita sa cel mai apropiat de Soare.
Ar putea forțele gravitaționale combinate ale stelei noastre și ale Lunii să exercite o influență măsurabilă asupra organismelor noastre? Această propunere a generat imediat scepticism în rândul experților, precum Jonti Horner, un astrofizician australian.
El susține că variația distanței în timpul periheliului este mult prea mică pentru a justifica un efect biologic. Dacă gravitația ar fi cauza, am observa acest fenomen timp de mai multe săptămâni în jurul lunii ianuarie, nu doar sporadic.
Charlotte Helfrich-Förster însăși recunoaște limitele muncii sale. Distincția fundamentală dintre corelație și cauzalitate rămâne neclară: a observa două fenomene care coincid nu dovedește că unul îl provoacă pe celălalt. Această prudență metodologică este crucială.
Studiul acumulează și alte puncte vulnerabile. Eșantionul de 176 de participante este considerat modest pentru a susține o afirmație atât de îndrăzneață. Datele auto-raportate conțin, inevitabil, imprecizii – cine nu a uitat niciodată să noteze o dată în agitația cotidianului?
Mai presus de toate, nu a fost colectată nicio măsură obiectivă a expunerii individuale la lumină, deși acesta este chiar miezul ipotezei. Claude Gronfier, neurobiolog specializat în ritmuri circadiene, subliniază această lacună majoră.
Cum se poate afirma că lumina este responsabilă fără a fi măsurat expunerea reală a participantelor înainte și după 2010? Alți factori de mediu – precum încălzirea globală, schimbările alimentare sau chiar îmbătrânirea participantelor – ar putea explica la fel de bine variațiile observate.
Pentru a tranșa definitiv această dilemă, María de los Ángeles Rol de Lama, directoarea Laboratorului de Cronobiologie din Murcia, propune o soluție radicală: plasarea voluntarelor într-un mediu total controlat, izolat de orice lumină artificială, pe parcursul mai multor cicluri menstruale.
Un protocol exigent, dar necesar pentru a separa miturile de mecanismele biologice reale. Această rigoare experimentală lipsește din studiul actual.
De altfel, Helfrich-Förster admite că ignoră complet cum ar putea funcționa o „oră lunară” la nivel fiziologic și prin ce mecanism variațiile gravitaționale slabe ar influența țesuturile noastre.
Ipoteza unei legături ancestrale între ciclurile menstruale și fazele lunare rămâne, așadar, exact ceea ce a fost: o posibilitate fascinantă, dar încă nedemonstrată. Între intuiția populară și validarea științifică, drumul rămâne lung și presărat cu obstacole metodologice.
Telefoanele noastre inteligente au schimbat, poate, multe lucruri în viețile noastre, dar a demonstra că ele au rupt conexiunea noastră cu Luna va necesita încă multe cercetări.
