„Lui Unity Kinkaid îi este din ce în ce mai greu să stea trează. Acum doarme aproape 20 de ore pe zi. Obișnuia să viseze, să se schimbe în somn, mormăind și oftând, blocată în fantezii pe jumătate amintite. Acum zace nemișcată, respiră tăcută, pierdută de lume. Unity doarme” – The Sandman.

La începutul benzilor desenate The Sandman ale lui Neil Gaiman și al popularului serial Netflix bazat pe acestea, naratorul descrie o „boală a somnului” care se răspândește în întreaga lume, după ce Lord of Dreams, alias Morpheus, este prins în lumea reală de o vrajă a unui vrăjitor.

Oamenii afectați de aceasta dorm de ani de zile sau rătăcesc pe jumătate în somn, iar deseori mor înainte de a fi capabili să se trezească. Boala din The Sandman este Encephalitis lethargica. Boala a fost reală, a afectat milioane de oameni în anii 1910 și nu are o explicație satisfăcătoare.

Boala de somn din The Sandman a fost reală

„Ei ar fi conștienți – dar nu pe deplin treji; ar sta nemișcați și fără cuvinte toată ziua pe scaune, lipsiți total de energie, inițiativă, motiv, apetit sau dorință”, a scris dr. Oliver Sacks, care a tratat pacienții de boală, la Spitalul Beth Abraham din New York, în anii 1960.„Nu transmiteau și nici nu simțeau sentimentul vieții; erau la fel de nesubstanțiale ca fantomele și la fel de pasivi ca zombie”.

Primele cazuri de boală au fost raportate în Europa, în 1916-1917, coincizând cu gripa spaniolă în 1918 și continuând în anii 1930. Se crede că peste un milion de oameni din întreaga lume s-au îmbolnăvit, care, din fericire, acum apare doar foarte rar.

Pacienții prezentau inițial simptome asemănătoare gripei, precum și oboseală, febră și vărsături.

„Simptome neurologice au urmat și ar putea apărea foarte repede, ca în cazul unei fete care a suferit o hemiplegie bruscă în timp ce mergea acasă de la un concert. În decurs de o jumătate de oră, ea dormea ​​și a murit 12 zile mai târziu”, au scris Leslie Hoffman și Joel Vilensky într-o lucrare din 2017.

Pacienții deveneau amețiți și deliranți. Ei dormeau perioade anormal de lungi, dar ar fi fost conștienți de evenimentele care se întâmplau în jurul lor, în timp ce erau în această stare de semi-somn. Pacienții cu aceste simptome au avut o șansă de supraviețuire mai mică de 50/50. Pacienții cu o formă diferită de boală se pot aștepta la rigiditate la nivelul membrelor și să rămână imobili pentru perioade lungi de timp.