Supervulcanul Yellowstone nu ar mai fi alimentat de o coloană de foc venită din adâncul mantalei, ci de o falie gigantică, generată de mișcări tectonice opuse.
O echipă de cercetători chinezi a turnat combustibil peste o teorie marginalizată, iar modelul clasic al „punctului fierbinte” s-a clătinat serios. Yellowstone nu arată ca un vulcan obișnuit.
În loc de un con, există o calderă imensă, un bazin cu o lungime de 85 km și o lățime de 45 km, așezat pe un platou la 2.400 de metri altitudine. Peste 10.000 de izvoare termale îi trădează energia latentă.
Explicația acceptată până acum spunea că totul pornește de la un penaj de manta – o coloană de rocă incandescentă care se ridică de la limita dintre miez și manta, rămânând fixă în timp ce placa nord-americană se deplasează deasupra ei. Dar această imagine s-a dovedit fragilă.
Unii geologi au contestat de mult prezența unui astfel de penaj adânc, propunând în schimb un mecanism mai aproape de suprafață: tectonica plăcilor.
Acum, oamenii de știință de la Academia Chineză de Științe au livrat dovezi solide în favoarea acestei ipoteze alternative, într-un studiu publicat pe 9 aprilie 2026 în revista Science. În ultimele două milioane de ani, Yellowstone a erupt de trei ori.
Ultima erupție, acum peste 630.000 de ani, a săpat caldera actuală – o depresiune aparent superficială, dar care se adâncește mult sub nivelul solului, semn că rocile au fost pulverizate la suprafață.
Cercetătorii chinezi sunt convinși că nici această erupție, nici cele anterioare nu au fost provocate de un penaj profund. Cheia stă în altă parte.
Folosind un model 3D care integrează plăcile tectonice ce străbat America de Nord, structura mantalei și date despre litosferă, autorii au descoperit un joc de forțe contradictorii. Litosfera – stratul de rocă al scoarței terestre – prezintă variații de densitate de la o zonă la alta.
Din această cauză, scoarța exterioară tinde să se extindă spre vest. În același timp, o placă tectonică străveche se scufundă sub centrul Americii de Nord, trăgând după ea partea interioară a scoarței. Cele două mișcări, opuse ca direcție, creează o falie masivă în litosferă.
Exact acolo, magmei i se deschide un drum spre suprafață. „Odată cu acumularea pe termen lung a magmei, rezervoarele superficiale devin eruptive. După o erupție care formează o calderă, începe un nou ciclu”, explică autorii în studiu.
Miza nu este doar trecutul vulcanului, ci viitorul său: acest model ar putea permite predicții mult mai precise ale următoarelor erupții. Și nu doar pentru Yellowstone.
Sisteme magmatice cu geometrie complexă, precum Taupo din Noua Zeelandă sau Toba din Indonezia, ar putea fi înțelese în sfârșit prin aceeași cheie tectonică.
