Semnele de uzură neobișnuite observate pe dinții unor populații din Epoca Glaciară, în special pe canini și molari, ar putea fi explicate prin purtarea de piercing-uri pe obraji, numite labret.
Antropologul John Willman de la Universitatea din Coimbra, Portugalia, a propus această teorie după studierea scheletelor din perioada pavloviană (25.000 – 29.000 de ani în urmă) din Europa Centrală.
Aceste semne, plate și neregulate, nu pot fi explicate prin dietă, scrâșnirea dinților sau alte cauze naturale. Willman a comparat uzura dinților de lapte ai copiilor cu cea a adulților, observând că modelele de uzură sugerează că piercing-urile erau introduse în copilărie.
Uzura mai accentuată la adulți indică o modificare a piercing-urilor de-a lungul timpului, posibil prin mărirea acestora sau schimbarea poziției lor. Această evoluție sugerează că labretele marcau schimbări de statut social sau etape ale vieții.
Labretele ar fi putut fi confecționate din materiale perisabile precum lemnul sau pielea, ceea ce explică absența lor din siturile arheologice. Aceste piercing-uri ar fi putut avea o semnificație socială sau culturală, marcând apartenența la un grup, evenimente precum pubertatea sau căsătoria.
Într-o epocă în care identitatea de grup era esențială pentru supraviețuire, purtarea unui labret ar fi putut fi un semn distinctiv important. Uzura pronunțată la adulți ar putea, de asemenea, indica rituri de trecere.
Studiul lui Willman, publicat în Journal of Paleolithic Archaeology, oferă o nouă perspectivă asupra culturilor antice, dincolo de obiectele materiale conservate.
