240.000 de particule de plastic într-un singur litru de apă îmbuteliată. Nu e o eroare de citire, ci numărul pe care o echipă de la Universitatea Columbia l-a găsit după ce a analizat 25 de sticle de la trei mărci populare.
Publicat în ianuarie 2024 în revista științifică PNAS, studiul a dat peste cap tot ce se credea până atunci despre puritatea apei din comerț. Metodele vechi estimau doar o masă vagă de plastic – noile instrumente au reușit să numere fiecare particulă, una câte una.
Tehnica se numește microscopie Raman stimulată, inventată de biofizicianul Wei Min. Cu ajutorul a două lasere care rezonează simultan cu anumite molecule, cercetătorii au scos la lumină cantități de 100 până la 1.000 de ori mai mari decât estimările anterioare.
În probele testate, numărul de particule pe litru a variat între 110.000 și 370.000. 90% dintre ele erau nanoplastice – atât de mici încât un singur fragment măsoară mai puțin de o miime de milimetru. Invizibile, insipide, dar suficient de minuscule pentru a străbate pereții celulelor umane.
De unde vin ele ? O mare parte din plastic provine chiar din sticlă și din membrana filtrului cu osmoză inversă, folosită să îndepărteze alți contaminanți. PET-ul și polietilena sunt desprinse din materialul ambalajului; polipropilena și poliamida, din filtrele de tratare.
Aparatul care ar trebui să curețe apa o poluează în loc. Un paradox greu de digerat.
Nanoplasticele traversează placenta și pătrund în creier
Nanoplasticele sunt o amenințare mai serioasă decât microplasticele, pentru că pot intra în celule, ajunge la organe și chiar traversa placenta. Deja au fost detectate în sânge, rinichi, ficat, intestin, plămâni, dar și în placentă, lichidul amniotic și făt. Creierul nu face excepție.
Analizele unor autopsii arată o creștere cu 50% a concentrațiilor de microplastice în țesutul cerebral între 2016 și 2024. La persoane sănătoase cu vârsta medie între 45 și 50 de ani, s-au măsurat concentrații de 4.800 de micrograme pe gram de țesut – aproape 0,48% din greutatea totală a creierului.
O proporție aparent mică, dar viteza acumulării îi neliniștește pe neurologi.
În februarie 2025, Inserm a publicat date îngrijorătoare despre placentă: nanoplasticele traversează barierele biologice, sunt transportate de sânge și se acumulează în organe, pe fondul unei creșteri a bolilor de sarcină, precum prematuritatea sau preeclampsia.
„Știm că intră în țesuturile mamiferelor, inclusiv ale oamenilor… Acum cercetăm ce fac în celule”, spune toxicologul Phoebe Stapleton, coautor al studiului. Știm că vin. Nu știm încă tot ce fac acolo.
Cum ne protejăm de invazia invizibilă de plastic?
Dacă apa îmbuteliată sperie, ce facem? Apa de la robinet, spune Beizhan Yan, coautor, conține mai puține particule de plastic – dar are alte probleme.
În 2025, un sondaj France Info arăta că 43% din 89 de eșantioane de apă de la robinet conțineau PFAS, „poluanți pereni” care ridică propriile semne de întrebare asupra sănătății.
Pe de altă parte, apa de la robinet este controlată pe peste 70 de parametri, în deplină transparență, de către agențiile regionale de sănătate – o trasabilitate pe care îmbuteliatorii nu o oferă cu aceeași independență.
Pentru cei care vor să limiteze ambele tipuri de contaminare, filtrele cu osmoză inversă pot elimina până la 99% dintre contaminanți, inclusiv nanoplasticele, mai ales când sunt cuplate cu o sticlă din oțel inoxidabil sau sticlă, fără a genera deșeuri suplimentare de plastic.
Dar standardele actuale nu iau în calcul nanoplasticele. În Europa, nu există nicio valoare limită, nicio obligație de etichetare, niciun prag de toleranță.
În timpul analizei, cercetătorii au descoperit și multe nanoparticule neidentificate, ceea ce sugerează că prevalența reală a plasticului în apa îmbuteliată ar putea fi chiar mai mare decât cele 240.000 de particule măsurate.
Creșterea alarmantă de 50% a concentrațiilor din creier între 2016 și 2024 corespunde exploziei exponențiale a particulelor de plastic din mediu. Nu mai e doar o problemă a apei îmbuteliate – este semnătura chimică a unei întregi ere, scrisă literalmente în țesuturile noastre.
Vârsta, sexul, etnia sau cauza morții nu par să influențeze nivelul de contaminare. Nimeni nu e în siguranță, fie că bei apă minerală cu 2 euro sticla, fie apă filtrată de la robinet.
