Timp de mai bine de un secol și jumătate, un exemplar din colecțiile Muzeului de Istorie Naturală din Londra a fost tratat ca un crustaceu uriaș, asemănător unui păduchi de uscat. Nimic mai mult decât o simplă piesă de inventar, uitată printre alte mii de fosile.
Până când o echipă de cercetători, condusă de dr. Richie Howard, curator al artropodelor fosile, a decis să-l reexamineze cu ochi noi și cu instrumente pe care strămoșii lor din 1871 nici nu și le-ar fi putut imagina.
Tomografia cu raze X a dezvăluit structuri pe care ochiul liber nu le putea distinge. Comparațiile cu fosile mai noi, mai bine conservate, au completat puzzle-ul. Rezultatul? Un scorpion. Nu orice scorpion, ci cel mai mare care a existat vreodată pe Pământ.
Ce secrete ascunde anatomia lui Praearcturus gigas
Creatura, botezată acum Praearcturus gigas, măsura aproximativ un metru lungime. Gheara sa fosilizată – un clește cu două degete – avea un segment mobil de peste 76 de milimetri. Morfologia este tipică scorpionilor.
La fel și suprafața stridulatorie de pe corp, acel mecanism prin care scorpionii moderni scot sunete pentru a-și speria dușmanii. Sternul, placa ventrală a animalului, este aproape identic cu cel al unui alt scorpion silurian bine documentat, Eramoscorpius brucensis.
Nu mai încape nicio îndoială: ceea ce părea un crustaceu era, de fapt, un prădător de temut.
A dominat acest prădător amfibie ecosistemele primitive
O asemenea dimensiune ridică însă o întrebare tulburătoare. În urmă cu 415 milioane de ani, în Devonian, toate artropodele terestre cunoscute erau mult mai mici. Ce putea vâna un scorpion uriaș pe uscatul de atunci? Răspunsul, sugerează Howard, este că nu vâna doar pe uscat.
Praearcturus era, cel mai probabil, un prădător amfibie. Se mișca între apă și uscat, ceea ce îi oferea acces la o pradă pe măsura sa: pești blindați primitivi și artropode acvatice de mari dimensiuni.
În formațiunile geologice din care provin fosilele nu există niciun alt pradător de talie comparabilă. Era, cu alte cuvinte, singur în vârful lanțului trofic. Ceea ce l-a impresionat însă cel mai mult pe Howard nu a fost doar talia animalului, ci lumea în care trăia.
Mlaștini primitive, acoperite de plante asemănătoare mușchilor. Ciuperci înalte cât copacii, ridicându-se ca niște stâlpi de piatră. Și, printre ele, acest scorpion uriaș înotând nevăzut. Un peisaj care astăzi nu mai există pe Pământ – o lume atât de străină încât pare venită de pe o altă planetă.
Descoperirea demonstrează că marile colecții muzeale nu sunt simple arhive ale trecutului. Uneori, răspunsurile au stat acolo, ignorate, zeci de ani, așteptând doar ca tehnologia și cunoașterea să le poată descifra. Studiul complet a fost publicat în revista Paleontology.
