Paleontologii tocmai au dat peste o enigmă care le zguduie convingerile: un dinozaur erbivor, înrudit cu faimoșii terizinozauri, avea doar două degete, în loc de trei. Descoperirea, publicată în jurnalul iScience, rescrie una dintre regulile de bază ale evoluției teropodelor.
Fosila a ieșit la iveală într-un loc neașteptat – în provincia Ömnögovi, sudul Mongoliei, în timpul unor lucrări de construcție. Deșertul Gobi, unde se află situl, este deja cunoscut drept un tezaur de oase preistorice.
De data aceasta însă, starea de conservare a specimenului a depășit orice așteptări. Oamenii de știință au reușit să examineze mâinile dinozaurului în detaliu. Pe una dintre gheare, teaca de keratina era intactă – o premieră pentru un animal de această dimensiune.
Această conservare excepțională a permis cercetătorilor să înțeleagă mai bine anatomia și funcția ghearelor de terizinozaur. Și atunci a venit șocul: în loc de trei degete lungi și ascuțite, creatura avea doar două. Toți ceilalți membri cunoscuți ai familiei aveau trei.
Duonychus tsogtbaatari – căci acesta este numele noii specii – părea să fi pierdut un deget pe parcursul evoluției. De ce ar face un ierbivor așa ceva? Răspunsul, spun cercetătorii conduși de Yoshitsugu Kobayashi de la Universitatea Hokkaido, ține de adaptare.
Terizinozaurii trăiau în Cretacicul târziu, acum între 100 și 66 de milioane de ani, și erau vegetarieni giganți. Ghearele lor, care ajungeau la 50 de centimetri, serveau la ruperea ramurilor și la apărare. Dar Duonychus a mers pe un drum diferit.
Absența celui de-al treilea deget ar fi putut îmbunătăți rezistența și puterea de prindere a celor două rămase. Practic, specia și-a optimizat mâinile pentru o metodă unică de hrănire, adaptată exact mediului din deșertul Gobi. Nu o pierdere, ci o specializare.
Paradoxul devine și mai intrigant când îl compari cu verii săi celebri. Tyrannosaurus rex și Gorgosaurus, amândoi carnivori, și-au pierdut și ei un deget. În cazul lor, însă, reducerea membrelor anterioare a fost asociată cu fălci uriașe, ideale pentru vânătoare.
La un erbivor care își folosea în mod activ mâinile pentru a se hrăni, aceeași transformare este cu totul altceva.
Darla Zelenitsky, paleontolog la Universitatea din Calgary și coautor al studiului, subliniază că diversitatea adaptărilor la terizinozauri era deja fascinantă, dar Duonychus împinge limitele a ceea ce credeau oamenii de știință posibil în acest grup.
Înțelegerea motivelor exacte ale acestei modificări va necesita mai multe fosile. Până atunci, Duonychus tsogtbaatari rămâne o piatră de hotar: demonstrează că evoluția nu merge niciodată în linie dreaptă.
Într-o lume unde supraviețuirea cere adaptări neașteptate, unele specii aleg să piardă pentru a câștiga eficiență. Și cine știe ce alte surprize mai ascunde nisipul deșertului Gobi, sub straturi de rocă și uitare.
