Câinele tău de casă, care așteaptă cuminte la ușă, are un creier cu jumătate mai mic decât al lupului. Și asta nu e o întâmplare. O echipă de cercetători francezi a scanat cranii vechi de zeci de mii de ani și a descoperit exact când s-a petrecut această schimbare radicală.
Vestea e că nu a fost un proces lent, ci o transformare aproape bruscă. Problema e că țesutul cerebral nu se fosilizează. Cum măsori creierul unui animal mort acum 30.000 de ani? Soluția e simplă: craniul. Creierul umple cavitatea exact, așa că volumul interior al cutiei osoase e o amprentă fidelă.
Thomas Cucchi, zooarheolog la Muzeul Național de Istorie Naturală, a scanat capetele a 22 de canide preistorice și 163 de exemplare moderne. A calculat raportul dintre volumul cranian și dimensiunea animalului – pentru a nu compara un mare danez cu un pudel.
Primele rezultate au arătat că cei mai vechi „proto-câini”, care trăiau acum 15.000 până la 35.000 de ani, aveau creiere masive, identice cu ale lupilor din acea perioadă. Domesticirea inițială nu schimbase nimic în intelectul lor.
Abia acum aproximativ 5.000 de ani s-a produs adevărata tulburare anatomică. Fix în perioada în care oamenii abandonau vânătoarea și se așezau laolaltă în primele așezări agricole. În acel moment, craniile câinilor s-au micșorat brusc.
Creierul exemplarelor din Neoliticul târziu era la jumătatea celui al lupilor contemporani. Dimensiunea relativă era comparabilă cu cea a unui pug sau a unui chihuahua de azi. Se pune întrebarea de ce fermierii preistorici au favorizat – conștient sau nu – animale cu mai puțin creier.
Ipoteza cercetătorilor e spectaculoasă: un craniu mai mic înseamnă o reducere a cortexului, zona gândirii complexe, în favoarea subcortexului, centrul emoțiilor primare și al instinctelor. Rezultatul e un animal mai anxios, mai reactiv, mai suspicios.
Nu cel mai ușor de dresat pentru sarcini complicate. Dar, pentru fermierii timpurii, era santinela perfectă – gata să latre la cea mai mică amenințare la adresa culturilor sau a taberei. Dimensiunea creierului nu e doar o măsură a inteligenței pure.
E, în primul rând, o amprentă a adaptării la un mediu uman aflat în plină schimbare. Studiul a fost publicat în Royal Society Open Science.
