Trebuie să-ți imaginezi un om care s-ar fi trezit dintr-un somn de 95 de ani. Ar privi în jur fără să recunoască nimic. Telefoanele subțiri ca o foaie de hârtie, mașinile care se conduc singure, ecranele care strălucesc peste tot – totul i-ar părea o iluzie.
Acum, gândește-te că acel om este o inteligență artificială. Și nu este o idee dintr-un roman. Trei cercetători de top au construit exact un astfel de model.
Talkie-1930 – așa l-au numit – este un model de limbaj uriaș, cu 13 miliarde de parametri, dar cu o particularitate care sună aproape neverosimil. Cunoștințele sale se opresc brusc la 31 decembrie 1930. Orice s-a întâmplat după această dată, pentru el, nu există.
Nici computerele, nici internetul, nici energia nucleară. Nici măcar structura ADN-ului. Cercetătorii – printre care Alec Radford, fostul cercetător OpenAI, și David Duvenaud, fostul specialist Anthropic – nu și-au propus să construiască un asistent util.
Au vrut să vadă cum reacționează o minte „înghețată” în trecut atunci când este confruntată cu lumea de azi. Și pentru asta i-au pregătit trei teste diferite. Primul a fost testul surprizei temporale.
I-au oferit lui Talkie aproape 5.000 de descrieri ale unor evenimente istorice, extrase din rubrica „On This Day” a ziarului New York Times, și i-au măsurat uluirea.
Rezultatele au scos la iveală cele mai șocante descoperiri pentru un om din 1930: tranzistorul, laserul, microprocesorul, secvențierea genomului și – ironic – inteligența artificială însăși.
Două concepte l-au derutat profund: miniaturizarea și dematerializarea, pentru că în anii ’30 tehnologia însemna tuburi uriașe și cabluri groase.
Un singur domeniu nu l-a impresionat deloc: aviația, pentru că avioanele cu reacție și spargerea barierei sunetului păreau doar o continuare logică a ceea ce știa deja. Al doilea test a fost și mai îndrăzneț. Limbajul de programare Python a apărut abia în 1991.
Talkie nu avea nici cea mai vagă idee ce este un software. Totuși, cercetătorii i-au dat câteva exemple extrem de scurte de cod și l-au pus să lucreze.
Surprinzător, AI a reușit să generalizeze logica: a corectat funcții, a transformat semnul plus în minus, a înțeles structuri complet absente din baza sa de cunoștințe. Doar prin analogie, fără să știe ce este un procesor. Ultimul test a fost cel mai spectaculos.
I-au cerut lui Talkie să găsească soluții pentru probleme tehnice deja rezolvate în lumea reală. Cum ai ajunge pe Lună, de exemplu, având doar cunoștințe de fizică orbitală din 1930?
Fără rachete – ideea era încă științifico-fantastică în anii ’30 – modelul a propus ceva demn de Jules Verne: un obuz uriaș, lansat dintr-un tun colosal, dar îmbunătățit cu motoare cu ardere continuă pentru a rezolva problema accelerației fatale.
O variantă mai rafinată a romanului „De la Pământ la Lună”. Talkie a fost antrenat pe 260 de miliarde de jetoane – adică aproximativ 195 de milioane de cuvinte – extrase exclusiv din cărți, ziare și arhive de stat anterioare anului 1931.
Ca termen de comparație, primul GPT-3, lansat în 2020, fusese antrenat pe aproximativ 300 de miliarde de jetoane din întregul web modern. Diferența nu este doar de cantitate, ci de univers interior. Modelul nu știe ce este un tranzistor, inventat abia în 1947.
Nu a auzit de bomba atomică, de energia nucleară sau de teoria Big Bang. Crede că electronica înseamnă lămpi uriașe și tuburi cu vid. Pentru el, penicilina este încă o descoperire de laborator, nu un medicament uzual. În lumea lui, cea mai recentă criză majoră este prăbușirea bursei din 1929.
Experimentul ridică o întrebare care depășește curiozitatea tehnică: ce pierdem atunci când ne naștem într-o lume deja construită? Poate că doar o inteligență artificială crescută în anii ’30 ne poate arăta cât de mult dăm de-a gata.
