Pe 15 aprilie 2026, pe vârful Kitt Peak din Arizona, cei 5.000 de senzori pe fibră optică ai instrumentului Dark Energy Spectroscopic Instrument au privit pentru ultima oară spre Ursa Mică. Cortina a coborât peste cinci ani de observații neîntrerupte. Nu e o retragere.
E începutul unei crize deschise în cosmologie. În cincinalul planificat, cercetătorii își propuseseră să cartografieze 34 de milioane de galaxii și quasari.
DESI a depășit însă toate așteptările: peste 47 de milioane de galaxii și quasari observați, plus mai bine de 20 de milioane de stele apropiate, folosite pentru a studia Calea Lactee. O depășire de program cum aproape nu se întâmplă în fizica fundamentală.
Volumul de informație strâns înseamnă de șase ori mai multe date cosmologice decât toate campaniile precedente reunite. Ca ordin de mărime, e ca și cum, în cinci ani, am fi reluat de șase ori tot ce a văzut omenirea de la începuturile astronomiei moderne.
Acest salt cantitativ vine cu o lovitură conceptuală: indiciile că energia întunecată nu este o constantă imuabilă, ci un fenomen care evoluează în timp.
Decenii la rând, cele mai bune dovezi păreau să confirme că energia întunecată se comportă ca celebra constantă cosmologică Lambda, introdusă de Einstein în 1917. Pe această ipoteză confortabilă s-a clădit modelul standard al Universului.
Iar din 1998, anul în care accelerarea expansiunii cosmosului a fost descoperită și recompensată cu Nobel, manualele au schițat un destin aparent limpede: Universul se va dilata la nesfârșit, până la un frig absolut și o risipire totală a energiei. Big Freeze. O moarte lentă, rece, inevitabilă.
DESI a comparat felul în care galaxiile erau grupate în trecut cu distribuția lor de astăzi și a reconstituit influența energiei întunecate pe 11 miliarde de ani de istorie cosmică.
Surpriza, extrasă din primele trei ani de date: ceea ce numeam „constantă cosmologică” ar putea, de fapt, să varieze odată cu timpul. Nu e o anomalie statistică singulară.
Modelul actual cu Lambda explică tot mai greu ansamblul observațiilor, pe când un scenariu în care energia întunecată își schimbă influența în timp se potrivește din ce în ce mai bine cu datele. Metoda merită explicată intuitiv.
DESI se bazează pe oscilațiile acustice barionice, urme-fosilă lăsate în distribuția galaxiilor încă din primele clipe ale Universului. Ele funcționează ca o riglă etalon: prin măsurarea distanțelor la diverse epoci cosmice, poți reconstrui evoluția expansiunii.
E echivalentul folosirii inelelor de creștere ale unui copac pentru a citi clima trecutului, doar că la scara a miliarde de ani-lumină. Aici intervine diferența care schimbă totul: zece la sută.
Mai multe echipe văd acum indicii că energia întunecată era mai puternică acum câteva miliarde de ani și pare cu aproximativ 10% mai slabă astăzi. Universul continuă să se extindă, însă nu mai apasă accelerația la podea. Zece la sută poate părea puțin. Nu este.
Energia întunecată reprezintă în jur de 70% din densitatea energetică a cosmosului și acționează ca forța care guvernează accelerarea expansiunii. O variație de 10% într-o mărime ce însumează șapte zecimi din tot ce există este o perturbare substanțială.
Prudența științifică rămâne obligatorie, iar cercetătorii o cultivă. Preferința pentru o energie întunecată evolutivă nu a atins încă pragul de 5 sigma, standardul consacrat pentru anunțarea unei descoperiri.
Totuși, diverse combinații ale datelor DESI cu radiația cosmică de fond, lentilarea gravitațională slabă și supernovele oferă semnale între 2,8 și 4,2 sigma. Un astfel de interval nu e deloc neglijabil: el coboară probabilitatea ca abaterea să fie pur întâmplătoare sub 0,005%.
Confirmarea unei energii întunecate care evoluează ar fi, spun experți din domeniu, la fel de revoluționară ca însăși descoperirea accelerării expansiunii.
Datele sugerează că accelerarea este astăzi mai mică decât într-un model cu energie întunecată constantă, fapt ce ar putea indica o evoluție în timp a acesteia, explică Pauline Zarrouk, cosmolog la CNRS și membră a colaborării DESI.
Această greutate statistică reînvie un scenariu multă vreme pus la colțul curiozităților cosmologice: Big Crunch, Marele Colaps. Principiul e simplu și neliniștitor. Dacă energia întunecată continuă să slăbească până la valori negative, gravitația recâștigă controlul. Expansiunea se oprește.
Universul se contractă. Tot ceea ce există se comprimă spre un punct de densitate infinită. Nu mai este moartea rece și tăcută a Big Freeze, ci un final cataclismic.
O alternativă radicală atât față de Big Freeze, în care galaxiile s-ar depărta fără sfârșit, cât și față de Big Rip, în care energia întunecată ar sfâșia chiar și atomii.
Trei posibilități la orizontul cosmic, iar cea pe care fizica a predat-o timp de 28 de ani drept cea mai probabilă își vede acum temelia crăpând. Dacă energia întunecată nu este constantă, destinul Universului nu mai e scris dinainte.
Colaborarea DESI, cu peste 900 de cercetători din mai mult de 70 de instituții de pe glob, nu se oprește aici. Rezultatele intermediare arată că accelerarea expansiunii ar putea să nu fie guvernată de o constantă cosmologică, ci de o „energie întunecată” care depinde de timp.
Ecoul în comunitatea științifică este major, iar DESI își continuă observațiile până la finalul lui 2028 pentru a confirma această potențială descoperire. Articolele științifice generate din aceste analize au devenit cele mai citate în 2025, semn al seismului intelectual aflat în plină desfășurare.
Colaborarea a început deja procesarea întregului set de date, iar următoarele rezultate despre energia întunecată, bazate pe cartografierea completă a celor cinci ani de DESI, sunt așteptate pentru 2027. Iar după 2028?
Programul DESI-2 ar urma să înceapă în 2029, pentru șase ani, cu o densitate a observațiilor de zece ori mai mare asupra ultimilor opt miliarde de ani din evoluția Universului.
Fizica fundamentală intră într-o perioadă în care cele mai adânci certitudini devin ipoteze de lucru, iar instrumentele privesc, în sfârșit, suficient de departe pentru a le pune la încercare.
