Tardigradele, acele creaturi microscopice devenite legendare pentru rezistența lor aproape supraomenească, ar putea avea totuși o limită.
O experiență de laborator recentă sugerează că, în ciuda reputației lor, aceste „urși de apă” ar întâmpina dificultăți considerabile în a supraviețui impactului unui asteroid pe Pământ.
Studiul, chiar dacă are anumite limitări, aduce în discuție direct teoria panspermiei, ideea fascinantă conform căreia viața pe Pământ ar fi putut proveni dintr-o „contaminare” extraterestră. Nu este deloc un secret că tardigradele sunt adesea considerate cele mai robuste ființe de pe planetă.
Aceste mici nevertebrate, din cele aproximativ 1.300 de specii înregistrate, sunt celebre pentru că pot suporta temperaturi extrem de scăzute, de până la-272°C.
Altele pot supraviețui ani la rând fără apă sau oxigen, unele specii pot rezista vidului spațial, în timp ce altele se adaptează cu brio presiunilor zdrobitoare din adâncurile oceanelor.
Noile cercetări în astrobiologie arată că tardigradele ar fi capabile să supraviețuiască și impacturilor de mare viteză, însă această capacitate nu este infinită.
O echipă condusă de Alejandra Traspas de la Universitatea Queen Mary din Londra a inițiat o serie de experimente menite să evalueze exact cât de mult pot rezista tardigradele șocurilor extreme și presiunilor asociate cu acestea.
Obiectivul principal al studiului a fost testarea ipotezei panspermiei, conceptul încă nedovedit științific conform căruia microbii extraterestri ar putea însămânța cu viață o lume sterilă.
Pentru a realiza acest lucru, cercetătorii au apelat la aproximativ douăzeci de tardigrade din specia Hypsibius dujardin. După ce au fost hrănite cu apă minerală și mușchi, creaturile au fost introduse într-o stare de hibernare.
Ulterior, grupuri de câte două sau trei indivizi au fost așezate în niște recipiente umplute cu apă, plasate în interiorul unui cilindru de nailon. Momentul crucial a venit când cercetătorii au utilizat un tun special, cu gaz, în două trepte, pentru a trage asupra lor.
Șase focuri au fost trase în total, atingând viteze impresionante, cuprinse între 556 și 1.000 de metri pe secundă.
În paralel, un grup de control format tot din douăzeci de tardigrade a fost congelat și apoi reanimat, fără a fi supus acestor șocuri; toate au supraviețuit fără probleme, confirmând viabilitatea specimenelor.
Analiza „victimelor” experimentului a dezvăluit un aspect esențial: unele tardigrade au supraviețuit într-adevăr la șocuri generate de viteze de până la 900 de metri pe secundă, care au produs o presiune de 1,14 GPa. Însă, odată depășită această limită, situația s-a schimbat drastic.
Studiul menționează că „au fost recuperate doar fragmente de tardigrade”, un eufemism pentru faptul că toate creaturile fuseseră pur și simplu pulverizate.
Concluzia autorilor este, așadar, că este extrem de puțin probabil ca aceste mici animale, transportate de un asteroid, să poată supraviețui impactului cu un corp planetar.
Ei subliniază că vitezele și presiunile utilizate în experiment sunt „tipice pentru impacturile care au loc în mod natural în Sistemul Solar”. Cu toate acestea, există și nuanțe.
Cercetătorii admit că, în anumite scenarii, creaturile fixate pe asteroizi ar putea fi expuse unor presiuni de șoc mai scăzute, spre exemplu, dacă ar fi adăpostite adânc în interiorul acestora.
Un caz celebru, care readuce speranța, este cel din 2019, când sonda israeliană Beresheet, având la bord un lot de tardigrade, s-a prăbușit accidental pe suprafața lunară.
Viteza impactului a fost de aproximativ 140 de metri pe secundă, semnificativ sub pragul de distrugere al tardigradelor înregistrat în acest nou studiu. Întrebarea rămâne deschisă: ar fi putut ele să supraviețuiască impactului? Teoretic, da.
Dar, fără o misiune directă de explorare la fața locului, este probabil ca răspunsul să ne scape pentru totdeauna.
În plus, chiar dacă această experiență nu susține în mod direct teoria panspermiei pentru tardigrade, este important de notat că studiul s-a concentrat exclusiv pe aceste organisme și pe o singură specie.
Este pe deplin plauzibil ca alte forme de viață, cum ar fi microbii simpli asemănători bacteriilor, să fie mult mai rezistenți la factorii de stres extrem și, prin urmare, să aibă o șansă mai mare de a călători prin spațiu și de a însămânța noi lumi.
