VIDEO Nivelul următor în spionaj: ce au reușit oamenii de știință să facă cu niște păsări moarte

Oamenii de știință au transformat mai multe păsări moarte în drone. Acestea ar putea fi folosite pentru a spiona fauna sălbatică… dar și oamenii, în acțiuni militare.

O echipă de cercetători a dezvăluit cum au dezvoltat cu succes drone din corpurile păsărilor moarte și împăiate, într-un studiu prezentat la Forumul Institutului American de Aeronautică și Astronautică SciTech, în ianuarie 2023.

„În loc să folosim materiale artificiale pentru construirea de drone, putem folosi păsările moarte”, a declarat autorul principal Mostafa Hassanalian, profesor asistent de inginerie mecanică la New Mexico Institute of Mining and Technology.

Dronele, cunoscute sub numele de „ornitopteri”, sunt proiectate după modul în care zboară păsările. Ele sunt formate dintr-un set de aripi și sunt propulsate de elice mecanice.

În cadrul studiului, cercetătorii au reunit părți ale păsărilor prin taxidermie și mecanisme artificiale, astfel încât să arate și să se miște aproape exact ca una vie.

Echipa de oameni de știință a efectuat două teste de zbor folosind ornitoptere, inclusiv unul care arăta ca un fazan.

Cercetătorii au spus că, deși este o provocare să creeze aceste drone asemănătoare păsărilor, „este foarte practic în scopuri de cercetare și poate menține natura netulburată”.

Cum ar putea fi folosite aceste drone, în ce scopuri

Potrivit lui Hassanalian, aceste drone ar putea ajuta experții să studieze fauna sălbatică.

Hassanalian a spus, de asemenea, că păsările și-ar putea conserva mai mult de 40 la sută din energia lor zburând în formație și schimbând regulat pozițiile și pot parcurge 2.000 de km în două zile.

Dronele ar putea fi folosite și pentru a urmări defrișările și braconierii, în viitor.

Hassanalian mai spune că utilitatea dronei ar putea fi, de asemenea, extinsă pentru a ajuta militarii în programele de spionaj.

„Uneori nu vrei ca oamenii să afle că aceasta este o dronă”, a mai declarat Hassanalian pentru New Scientist.

Articol interesant? Dă-l mai departe!

Lasă un comentariu