VIDEO Interfața creier-computer, soluția optimă pentru persoanele cu paralizie severă: cum funcționează dispozitivul

Un dispozitiv conceput pentru a le permite pacienților cu paralizie de vorbire să scrie mesaje face obiectul unui nou studiu.

Deși, până acum, a fost testat doar la o singură persoană, dispozitivul ar putea deschide calea pentru abordări viitoare care ar putea schimba viața persoanelor care se confruntă cu dificultăți de comunicare din cauza paraliziei.

Dispozitivele care caută să înlocuiască funcțiile sistemului nervos sunt definite în linii mari drept „neuroproteze”.

Participantul la acest studiu a fost un bărbat de 36 de ani și a folosit o neuroproteză controlată prin mișcări firave ale capului pentru a-i permite să comunice. El are anartrie și slăbiciune musculară severă la toate cele patru membre, după un accident vascular cerebral.

În loc să se bazeze pe mișcările capului, noul dispozitiv folosește electrozi conectați la un computer pentru a forma o interfață creier-calculator.

Tehnologia nu este, neaparat, una noua

Tehnologia a mai fost folosită anterior cu succes pentru a permite unui bărbat paralizat să tasteze cuvinte imaginându-și că le scrie de mână.

Algoritmul de învățare folosit în BCI a fost antrenat pentru a descifra litere individuale ale alfabetului atunci când participantul încearcă să rostească în gând cuvântul corespunzător în alfabetul militar.

Spre exemplu, pentru a scrie „Playtech”, participantul ar fi trebuit să „spună”: PAPA-LIMA-ALPHA-YANKEE-TANGO-ECHO-CHARLIE-HOTEL.

Folosind un vocabular de 1.152 de cuvinte, dispozitivul ar putea produce propoziții cu o viteză de 29,4 caractere pe minut, cu o rată medie de eroare de 6,13 la sută.

Autorii subliniază că sunt necesare lucrări suplimentare pentru a încerca să reproducă această abordare la mai mulți participanți. Cu toate acestea, ei sunt optimiști cu privire la unde ar putea duce aceste rezultate, afirmând că „neuroprotezele viitoare de comunicare ar putea permite utilizatorilor cu paralizie severă și anartrie să controleze tehnologia de asistență și dispozitivele personale folosind încercări naturale de vorbire în gând pentru a genera mesaje dorite”.

Cercetările asupra BCI-ului progresează în tot felul de domenii. Pentru pacienții cu anartrie, explorarea acestor noi tehnologii ar putea fi cheia unui viitor mai bun.

Articol interesant? Dă-l mai departe!

Lasă un comentariu