Până în 2100, grindina uriașă ar putea deveni un coșmar cotidian. Un studiu publicat pe 27 mai 2026 în jurnalul Nature arată că frecvența fenomenelor cu diametrul mai mare de 3 cm ar putea exploda cu 47%, în special în America de Nord și Europa.
Cercetătorii de la Universitatea Peking și Universitatea Central Michigan au construit simulări computerizate ale formării grindinei, pornind de la temperatură, vânt și umiditate.
Chiar și în scenariul cel mai puțin pesimist, riscul rămâne uriaș: o probabilitate de 38% ca furtunile să genereze grindină „gigant”.
Semnele devastatoare ale instabilității meteorologice globale
Primăvara anului 2026 a adus deja semne de avertizare. Pe 28 aprilie, o supercelulă de furtună cu o durată de viață neobișnuit de lungă a traversat sudul statului Missouri, lovind direct orașul Springfield. Au căzut bucăți de gheață cu diametrul între 7 și 12 centimetri.
Pagubele agricole s-au întins pe zeci de kilometri, accidentele rutiere s-au înmulțit, iar peste 10.000 de locuințe au rămas fără energie electrică. Dar Springfield nu a fost un caz izolat. Pe 21 aprilie, un alt episod violent a lovit provincia Loei din Thailanda.
La începutul lunii mai, sudul Franței a fost afectat. Pe 30 mai, nordul Europei și Belgia au fost la rândul lor. Iar pe 4 iunie, provincia Hebei din China a raportat grindină devastatoare. Toate acestea s-au întâmplat într-un context climatic atent monitorizat de oamenii de știință de mai mulți ani.
Fizica norilor alimentată de încălzirea globală
Mecanismul din spatele acestor fenomene este simplu, dar amenințător. Grindina se naște într-un nor de furtună atunci când un curent ascendent puternic împinge picăturile de apă în zone unde temperaturile sunt sub zero.
Îngheață instantaneu, iar curenții o poartă în sus și în jos de mai multe ori, adăugând straturi succesive de gheață. Când bila devine suficient de grea, cade la pământ. Pe măsură ce clima se încălzește, aerul poate reține tot mai multă umiditate, ceea ce alimentează exact acest proces.
Autorii studiului subliniază că tendința nu este chiar nouă. Datele meteorologice arată o creștere treptată a diametrului grindinei încă de la sfârșitul anilor 1970.
Până recent, însă, măsurătorile istorice erau rare, iar grindina era considerată un fenomen prea local pentru a fi urmărit la scară globală.
Acum, radarele moderne, observațiile satelitare și semnalele clare ale accelerării încălzirii globale le-au permis cercetătorilor să identifice acest punct de cotitură cu o precizie fără precedent.
