Sunteți acasă, tremurând de frig, cu termometrul arătând 15°C în living. Prima reacție, aproape un reflex, este să ridicați termostatul la 30°C, cu gândul că veți încălzi mai repede încăperea.
Acest gest, oricât de firesc ar părea, este complet inutil din punct de vedere fizic și chiar dezastruos din punct de vedere financiar. El dezvăluie o discrepanță fascinantă între modul real de funcționare al tehnologiilor moderne și tendința creierului nostru de a simplifica lumea înconjurătoare.
De ce acționăm astfel? Psihologii cognitivi indică o eroare de model mental. Creierul nostru procesează procesul de încălzire ca și cum ar fi un robinet de apă: cu cât îl deschidem mai mult, cu atât debitul este mai mare și recipientul se umple mai repede. Aceasta este „teoria fluxului”.
Însă, un sistem de încălzire casnic, fie că este electric sau pe gaz, funcționează, de obicei, ca un întrerupător, nu ca un robinet. Aceasta este „teoria pragului”. Când setați termostatul la 20°C sau la 30°C, centrala trimite exact aceeași putere de încălzire.
Singura diferență este momentul în care se va opri. Cerând 30°C, nu câștigați nici măcar o secundă de confort, ci, dimpotrivă, condamnați instalația să depășească temperatura ideală, risipind o cantitate considerabilă de energie.
Acest comportament persistă chiar și la cei care cunosc detaliile tehnice ale centralei lor. Explicația rezidă în faptul că mintea umană detestă neputința. Confruntați cu disconfortul frigului, simțim nevoia să întreprindem o acțiune proporțională cu percepția noastră.
Să reglăm termostatul la 20°C ni se pare o măsură „prea moale” în raport cu intensitatea frisonului. În schimb, împingerea cursorului la maximum oferă o satisfacție psihologică imediată: avem impresia că „preluăm controlul” și forțăm mașina să se supună.
Este o formă de distorsiune cognitivă legată de control. Problema este că această alinare mentală se plătește scump pe factura de energie, deoarece sistemul va continua să încălzească la putere maximă mult după ce ați atins deja o temperatură confortabilă.
Creierului nostru îi este, de asemenea, dificil să integreze conceptul de inerție, adică întârzierea dintre o acțiune și rezultatul său. În lumea noastră digitală, totul este instantaneu.
Însă încălzirea pereților și a aerului dintr-o încăpere necesită timp, indiferent de temperatura afișată pe termostat.
Un studiu condus de profesorul Willett Kempton de la Universitatea din Delaware a demonstrat că această înțelegere greșită a „timpului de răspuns” îi determină pe utilizatori să facă ajustări constante.
Ridicăm temperatura la 25°C pentru că ne este frig, apoi o reducem la 15°C pentru că devine brusc prea cald. Aceste oscilații împiedică sistemul să funcționeze optim și uzează prematur echipamentul.
Soluția pentru a economisi bani fără a sacrifica confortul este simplă: tratați termostatul ca pe o limită, nu ca pe o manetă de viteză. Setați-l o dată pentru totdeauna la temperatura dorită (de obicei 19°C sau 20°C) și nu-l mai modificați.
Dacă simțiți cu adevărat frig când ajungeți acasă, amintiți-vă că „impulsul” este o iluzie: un pulover vă va încălzi fizic mult mai repede decât a cere 30°C unei mașini care, oricum, va da maximum de putere indiferent de cifra afișată.
Înțelegerea faptului că termostatul este un simplu senzor și nu un accelerator reprezintă primul pas către o casă mai inteligentă și un portofel mai plin.
