Încă din copilărie, mulți dintre noi am auzit aceeași avertizare, rostită adesea pe un ton alarmant: „Nu mai pocni din degete, că o să faci artrită!” Această frază, repetată din generație în generație, s-a impus ca o certitudine.
Cu toate acestea, când ne aplecăm asupra faptelor științifice, această convingere adânc înrădăcinată începe să se clatine serios. Este, așadar, un simplu gest enervant sau un adevărat pericol pentru articulațiile noastre?
Una dintre cele mai citate povești pe acest subiect este cea a lui Donald Unger, un medic american. Și el, în copilărie, fusese avertizat de mama și de mătușile sale despre presupusele pericole ale pocnirii articulațiilor.
În loc să accepte orbește sau să ignore această credință, a decis să o transforme într-un experiment pe termen lung. Timp de aproape cincizeci de ani, doctorul Unger și-a pocnit articulațiile mâinii stângi de cel puțin două ori pe zi, în timp ce mâna dreaptă a rămas relativ neatinsă.
La finalul acestei perioade îndelungate, Unger și-a examinat ambele mâini: nu a descoperit nicio urmă de artrită, nicio diferență notabilă între ele. Și -a publicat observațiile într-o revistă medicală în 1998, concluzionând că nu există o legătură evidentă între pocnirea degetelor și artrită.
Desigur, această „cercetare” nu a respectat protocolul științific clasic, având un singur subiect, fără un grup de control independent, iar cercetătorul fiind direct implicat în experiment.
Dar a avut meritul de a ridica o întrebare simplă: ce-ar fi dacă ceea ce ni s-a repetat din copilărie ar fi, de fapt, fals? De la această anecdotă devenită celebră, au fost realizate cercetări mult mai riguroase. Una dintre cele mai citate este cea a medicului Kevin DeWeber, publicată în 2010.
Studiul său s-a bazat pe analiza radiografiilor mâinii drepte a peste 200 de persoane, dintre care aproximativ o cincime au declarat că își pocnesc regulat degetele.
Rezultatul a fost categoric: persoanele care își pocneau degetele nu erau mai afectate de artrită decât cele care se abțineau de la acest gest. Alte studii, desfășurate în diverse contexte, au condus la concluzii similare.
Până în prezent, nicio cercetare solidă nu a demonstrat că pocnirea articulațiilor ar crește riscul de artrită. Acest lucru nu înseamnă, totuși, că știința a tranșat definitiv problema.
O dovadă absolută ar necesita un studiu aproape imposibil de realizat: urmărirea a două grupuri de persoane pe parcursul mai multor decenii, controlând strict obiceiurile lor articulare. În lipsa unei astfel de cercetări, datele disponibile rămân, totuși, extrem de liniștitoare.
Pocnirea degetelor este, în realitate, un fenomen fizic natural legat de funcționarea articulațiilor noastre. Fiecare deget posedă articulații sinoviale, unde două oase se întâlnesc și sunt înconjurate de o capsulă plină cu lichid sinovial.
Acest fluid servește la lubrifierea articulației și la hrănirea cartilajului, permițând mișcărilor să fie fluide și fără frecare. Când întindem sau îndoim brusc un deget, spațiul din interiorul articulației crește, provocând o scădere a presiunii în lichidul sinovial.
Această variație de presiune duce la formarea unor mici bule de gaz, în principal dioxid de carbon, dizolvate în lichid. Când tensiunea devine prea mare, aceste bule explodează rapid, producând zgomotul sec și caracteristic pe care îl numim „pocnitură”.
Contrar a ceea ce am putea crede, acest zgomot nu provoacă daune articulațiilor. Nu este vorba de o fractură sau de o uzură a cartilajului, ci pur și simplu de deplasarea rapidă a bulelor de gaz.
După o pocnitură, este nevoie de un anumit timp pentru ca articulația să poată produce din nou acest zgomot, timp necesar ca gazul să se redizolve în lichid. Dacă dovezile științifice converg în mare măsură spre aceeași concluzie, de ce persistă această credință?
O parte a răspunsului ține de psihologia umană. Zgomotul sec și brusc al pocniturii este neplăcut pentru mulți. Atunci când un comportament ne enervează, avem tendința de a-i atribui o justificare morală sau medicală pentru a-l opri. Există, de asemenea, aspectul gestului în sine.
Mișcarea este bruscă, iar sunetul evocă o ruptură, aproape un traumatism. Intuitiv, acest lucru dă impresia că stricăm ceva. Însă, pocnitura este, de fapt, rezultatul formării și colapsului rapid al microbulelor de gaz în lichidul care înconjoară articulațiile.
Un fenomen spectaculos, dar, a priori, inofensiv. În cele din urmă, anumite analogii înșelătoare întrețin confuzia. Bule similare pot deteriora elicele navelor, dar compararea unei articulații umane cu o piesă mecanică supusă unor forțe extreme nu este relevantă din punct de vedere științific.
În definitiv, pocnirea degetelor pare să fie mai ales victima unui amestec de intuiție eronată, transmitere culturală și agasare socială. Un bun exemplu despre cum un mit poate supraviețui mult timp, chiar și în fața faptelor.
