Marii rechini albi, simbolul pericolului din apropierea suprafeței, părăsesc în mod obișnuit lumina soarelui pentru a coborî în întunericul aproape absolut al oceanului. Nu este vorba de o excepție, ci de un comportament mult mai răspândit decât se credea.
O echipă de cercetători a urmărit mișcările a peste o duzină de specii de prădători marini de top – de la rechini albi la marlini, sailfish și ton – și a descoperit ceva tulburător.
Acești giganți nu se limitează la zonele unde vânează de obicei, acolo unde lumina pătrunde suficient pentru a-și vedea prada. Înregistrările arată că pătrund regulat în zona crepusculară, între 200 și 1.000 de metri adâncime, și chiar mai jos, în zona miezului nopții, între 1.000 și 3.000 de metri.
Ce caută acolo, într-un tărâm unde aproape orice urmă de lumină solară dispare?
Stratul de difuzie adâncă, o trambulină în adâncuri
Răspunsul pare să fie legat de o regiune misterioasă numită stratul de difuzie adâncă, sau DSL. Este o zonă atât de dens populată cu pești mici și organisme marine, încât pe sonar poate fi confundată cu fundul oceanului. Creaturile din DSL au un ritual aparte:
noaptea urcă la suprafață să se hrănească, iar ziua se retrag în adâncuri. Exact acolo, în această rutină zilnică, se intersectează cu prădătorii mari. Camrin Braun, liderul studiului de la Institutul Oceanografic Woods Hole, spune clar că variațiile între specii sunt mari, dar ceva le unește.
„De ce, când și unde accesează oceanul adânc diferă cu siguranță, dar acestea sunt probabil habitate importante, indiferent de specie. Este clar că există motive întemeiate pentru care aceste animale se scufundă adânc, altfel de ce ar face toate acestea? ”
Dincolo de explicații: coborârea continuă
Cu toate acestea, adevărata surpriză a venit când cercetătorii au observat că mulți dintre prădători nu se opresc la DSL. Continuă să coboare mult mai jos, în zone pe care oamenii de știință nu le pot încă explica.
Este ca și cum acești vânători ar ascunde un secret al adâncurilor, un comportament care deschide acum o nouă direcție de cercetare. Detaliile întregii investigații au fost publicate în revista PNAS.
