Într-un mecanism ce pare să fie similar cu perioada pandemiei, canicula se pare că va schimba programul de la muncă al multora dintre noi, pentru a evita victimele. Nu de alta, dar foarte multe activități nu pot fi întreprinse peste anumite temperaturi.
Un efort în reglementarea schimbării programului de muncă, în contextul pandemiei, a venit de la Confederația Europeană a Sindicatelor (CES). Oficialii organizației europene speră să stabilească pe parcursul zilei de azi o temperatură maximă la locul de muncă pe continent, în contextul în care au început deja apară tot mai multe victime din cauza caniculei de pe bătrânul continent.
Cum vei lucra de acasă în această vară, în ce condiții
„Doi lucrători au murit săptămâna trecută din cauza insolaţiei în Spania. În Franţa, o ţară care nu limitează temperaturile la locul de muncă, 12 persoane au murit în accidente de muncă legate de căldură în 2020”, a scris CES într-un comunicat, conform ziare.com. O altă victimă a fost înregistrată în Spania, la Madrid. Decesul unui bărbat care distribuia pliante, ”din cauza insolației”, a fost confirmat de serviciile de urgență din regiune.
„În Uniunea Europeană, 23% dintre lucrători sunt expuşi la temperaturi ridicate pentru cel puţin un sfert” din timpul lor de muncă, un procent care creşte la 36% în sectoarele agriculturii şi industriei şi la 38% în construcţii, potrivit datelor agenţiei Eurofound. Din păcate, conform datelor agregate de CES, „doar câteva ţări europene au o legislaţie destinată protejării lucrătorilor în timpul valurilor de căldură”, cu „variaţii mari” de la stat la stat.
Vizavi de temperaturile vehiculate ca fiind la limită pentru desfășurarea activității la locul de muncă, mai ales când discutăm de joburi solicitante din punct de vedere fizic, în Belgia, de exemplu, valoarea maximă este de 22 de grade Celsius. În Ungaria, limita de temperatură pentru același volum de efort fizic la locul de muncă a fost bătută-n cuie la 27 de grade, pe când în Slovenia discutăm de o limită de 28 de grade pentru orice job. Dincolo de legislațiile locale, Organizația Mondială a Sănătății a stabilit ca temperatură optimă de lucru orice valoare între 16 și 24 de grade Celsius.
„Lucrătorii se află în fiecare zi în prima linie a crizei climatice, au nevoie de protecţii adecvate”, a avertizat secretarul general adjunct al CES, Claes-Mikael Stahl. „Condiţiilor meteo nu le pasă de frontierele naţionale. Acesta este motivul pentru care avem nevoie de o legislaţie la nivelul UE privind temperaturile maxime la locul de muncă”, a adăugat oficialul în același document.