Un paradox tulburător iese la iveală din cea mai recentă campanie de inventar forestier național.
În timp ce suprafața împădurită a Franței nu a fost niciodată atât de extinsă în ultimele două secole, acoperind acum aproape o treime din teritoriu cu 17,6 milioane de hectare, starea de sănătate a acestor păduri se deteriorează într-un ritm alarmant.
Dincolo de cifrele încurajatoare ale expansiunii se ascunde o realitate mult mai sumbră: mortalitatea arborilor s-a dublat în doar zece ani, creșterea biologică încetinește, iar milioane de exemplare prezintă semne vizibile de ofilire.
Institutul Național de Informație Geografică și Forestieră (IGN), responsabil de acest inventar, conturează o imagine contrastantă, menită să ne alerteze asupra vulnerabilității crescânde a ecosistemelor forestiere în fața perturbărilor climatice.
De la începutul secolului al XIX-lea, pădurea franceză a cunoscut o expansiune remarcabilă. Cu 900.000 de hectare suplimentare câștigate în ultimii zece ani, ritmul de progres chiar s-a accelerat: 90.000 de hectare pe an, comparativ cu 50.000 în secolul trecut.
Această dinamică se datorează în principal abandonului terenurilor agricole, care revin treptat la starea sălbatică, precum și operațiunilor de reîmpădurire desfășurate în zonele montane și în nord-vestul țării. Totuși, această tendință generală maschează disparități regionale notabile.
Bretania și regiunea mediteraneeană își văd rata de împădurire crescând semnificativ, în timp ce regiuni deja puternic împădurite stagnează.
În patruzeci de ani, volumele de lemn pe picior au crescut cu aproape cincizeci la sută, consolidând teoretic potențialul economic și ecologic al masivelor forestiere franceze. Dar aceste statistici măgulitoare spun doar o parte a poveștii.
Căci, deși pădurea câștigă teren la suprafață, structura sa internă suferă transformări profunde și îngrijorătoare. O cifră frapantă prin amploarea sa indică o creștere a mortalității arborilor cu 125% între deceniile 2005-2013 și 2015-2023.
Concret, s-a trecut de la 7,4 milioane de metri cubi de lemn mort anual la 16,7 milioane. Această hecatombă silențioasă afectează întregul teritoriu și se explică printr-o acumulare de factori deja bine identificați. Secetele repetate constituie principalul vinovat.
Privând arborii de apă în perioade cruciale ale dezvoltării lor, ele le slăbesc sistemul imunitar și îi fac vulnerabili la atacuri. Căci, în urma secetei, apar bioagresorii, acele organisme oportuniste care profită de slăbiciunea arborilor pentru a prolifera.
Gândacul de scoarță decimează populațiile de molizi comuni, ciuperca Chalara devastă frăsinoasele, în timp ce diverse boli atacă castanii. Incendiile, amplificate și ele de încălzirea climatică, contribuie la fragilizarea unor ecosisteme deja sub presiune.
În total, Franța numără în prezent 159 de milioane de metri cubi de lemn mort pe picior, adică cinci procente din volumul total de lemn prezent în pădure.
Acest lemn mort, deși joacă un rol ecologic important ca habitat pentru faună și rezervor de nutrienți, este în același timp un martor al suferinței pădurii. În paralel cu această mortalitate galopantă, capacitatea arborilor de a produce biomasă scade.
Creșterea biologică anuală a trecut de la 91,5 milioane de metri cubi (2005-2013) la 87,8 milioane (2015-2023). Raportat la suprafață, aceasta reprezintă o scădere de la 5,8 la 5,3 metri cubi pe hectar pe an. Această diminuare traduce un stres generalizat al populațiilor de arbori.
Aceștia, slăbiți de condițiile climatice extreme și de atacurile parazitare, își mobilizează energia pentru a supraviețui, mai degrabă decât pentru a crește. În anumite regiuni, mortalitatea și tăierile depășesc acum producția biologică, creând un dezechilibru îngrijorător.
Pentru a-și rafina diagnosticul, IGN și Departamentul pentru Sănătatea Pădurilor au integrat un nou indicator, numit DEPERIS, care evaluează starea coroanei, acea masă de ramuri și frunziș situată în vârful arborelui.
Rezultatele sunt preocupante: opt la sută dintre arbori, adică aproximativ 193 de milioane de exemplare din cele 2,3 miliarde recenzate, prezintă o stare degradată. Această proporție crește continuu de la începutul măsurătorilor.
Regiunile Grand-Est și masivele montane concentrează cele mai ridicate rate de arbori alterați. Frasinul, castanul, stejarul pedunculat și molidul comun se numără printre speciile cele mai fragilizate, unele prezentând coroane rărite, cu lipsă de ramificații sau ace.
Rolul de rezervor de carbon al pădurii franceze este amenințat. Aceasta stochează în prezent 1.350 de milioane de tone de carbon, adică 82 de tone pe hectar, față de 73 în 2009.
Această creștere de 21% în cincisprezece ani poziționează pădurile ca un atu major în lupta împotriva schimbărilor climatice. Însă acest rol ar putea fi pus sub semnul întrebării. Încetinirea creșterii biologice, combinată cu creșterea mortalității, amenință această funcție esențială.
În mai multe regiuni, pădurile eliberează deja mai mult carbon decât absorb. Dacă această tendință s-ar generaliza și s-ar menține pe termen lung, am pierde un aliat prețios în fața acumulării de dioxid de carbon în atmosferă.
În fața acestei constatări alarmante, experții insistă asupra necesității de a adapta populațiile forestiere, mizând pe diversitatea speciilor și consolidând protecția pădurilor existente.
Reziliența în fața secetelor și incendiilor va depinde de o gestionare forestieră regândită, capabilă să anticipeze viitoarele perturbări climatice, mai degrabă decât să reacționeze pur și simplu la ele.
