Timp de decenii, pădurile Africii au fost prezentate în toate manualele școlare ca fiind unul dintre cele mai mari scuturi naturale ale planetei împotriva schimbărilor climatice.
Această narațiune, adânc înrădăcinată în conștiința colectivă, a fost spulberată recent de un studiu internațional publicat la sfârșitul lunii noiembrie 2025 în revista „Scientific Reports”.
Descoperirile studiului arată o inversare dramatică: pădurile africane au trecut de la statutul de absorbant al dioxidului de carbon la cel de sursă emițătoare de CO2 după anul 2010, o schimbare profundă ce subliniază urgența acțiunii la scară globală.
Anul 2010 marchează un punct de cotitură crucial. Până la acel moment, continentul african, prin intermediul pădurilor sale tropicale, capta mai mult carbon decât elibera în atmosferă. Din acel an însă, dinamica s-a inversat.
Între 2007 și 2010, Africa înregistra un câștig de 439 de milioane de tone de biomasă aeriană anual. Începând cu 2010, această biomasă a început să scadă cu 132 de milioane de tone anual, o tendință ce a persistat până în 2017.
Pentru a oferi o perspectivă asupra dimensiunii pierderii, pădurile africane au pierdut aproximativ 106 milioane de tone de biomasă pe an în perioada 2010-2017, o cantitate echivalentă cu greutatea a aproximativ 106 milioane de autoturisme.
Acest studiu internațional, condus de cercetători de la Centrele Naționale de Observare a Pământului din cadrul universităților Leicester, Sheffield și Edinburgh, a relevat faptul că pădurile africane, care mult timp au absorbit CO2 din atmosferă, acum eliberează mai mult decât captează.
Metodologia utilizată este una robustă și inovatoare. Cercetările se bazează pe date LiDAR spațiale de la misiunea GEDI a NASA și pe sateliți radar ALOS ai Agenției Japoneze de Explorare Aerospațială, integrate cu algoritmi de învățare automată și mii de măsurători forestiere la sol.
Această abordare a permis crearea celei mai detaliate cartografieri de până acum a variațiilor de biomasă pe continentul african, pe parcursul unui deceniu întreg.
Autorii studiului afirmă, cu un înalt nivel de încredere, că tranziția de la puț de carbon la sursă de carbon este reală, nu o nuanță statistică, ci un fapt stabilit, deoarece intervalele de încredere nu se suprapun.
Pierderile masive de acoperire forestieră au afectat în special Republica Democratică Congo, Madagascar și anumite regiuni din Africa de Vest.
Pădurea tropicală umedă din Congo, care se întinde pe șase țări din centrul continentului african, este adesea denumită „plămânul Africii” și reprezintă a doua cea mai mare pădure tropicală umedă din lume, după Amazonia.
Se estimează că aceasta absorbea aproximativ 600 de milioane de tone de CO2 pe an.
Însă, această cifră, prezentată mult timp ca o mândrie ecologică, maschează o realitate mai sumbră: pădurile africane ar fi pierdut, între 2011 și 2017, aproximativ 106 milioane de tone de biomasă pe an, echivalentul a 200 de milioane de tone de CO2, majoritatea acestor pierderi provenind din pădurea umedă a Congoului, ca urmare a defrișărilor și a exploatării miniere.
Cauzele acestei degradări sunt multiple, interconectate și profund umane. Principalele presiuni provin de la micile exploatații agricole, unde comunitățile rurale defrișează pădurile pentru a cultiva pământul.
Exploatarea minieră artizanală a progresat, de asemenea, sub influența cererii globale de cobalt, cupru și aur. Madagascarul este afectat de agricultura prin incendiere, producția de cărbune vegetal și exploatarea forestieră comercială.
În Africa de Vest, țări precum Ghana, Coasta de Fildeș și Nigeria își pierd pădurile în detrimentul agriculturii și al industriei lemnului. Câștigurile înregistrate în regiunile de savană, datorită creșterii arbuștilor, nu au fost suficiente pentru a compensa aceste pierderi.
Savana înlocuiește pădurea densă, dar stocul de carbon pe care îl reține este incomparabil mai mic. Un arbust de savană nu poate înlocui o pădure tropicală veche, formată de-a lungul secolelor.
Convingerea că pădurile tropicale africane constituie un puț de carbon structural a făcut parte din fundamentul culturii climatice predate încă din anii 1990. Această convingere era adevărată la vremea ei, dar astăzi nu mai este.
Odată aliați esențiali în lupta globală împotriva schimbărilor climatice, pădurile africane au trecut de la statutul de puț de carbon la cel de sursă netă de carbon. Consecința logică este uluitoare.
Profesorul Heiko Balzter, autor principal al studiului și director al Institutului pentru Viitorul Mediului de la Universitatea Leicester, subliniază: „Dacă pădurile africane nu mai absorb carbon, înseamnă că celelalte regiuni și lumea în ansamblu vor trebui să-și reducă și mai drastic emisiile de gaze cu efect de seră pentru a rămâne în obiectivul de 2°C al Acordului de la Paris.”
Aceasta înseamnă că toate calculele climatice ale COP-urilor succesive includeau un tampon natural care acum dispare, reducând mecanic marjele de manevră.
Continentul african emite acum mai multe gaze cu efect de seră decât absoarbe și contribuie cu 40% la emisiile mondiale provenite din agricultură.
Această cifră, publicată de Nature Africa, plasează problema într-un context mai larg decât doar cel al acoperirii forestiere: ansamblul utilizărilor terenurilor în Africa înclină balanța carbonului continentului. Există o profundă inechitate în această răsturnare de situație.
Africa Subsahariană reprezintă mai puțin de 4% din emisiile globale legate de combustibilii fosili.
Potrivit cercetătoarei Sally Archibald, „Africa reprezintă în continuare aproximativ 4% din emisiile mondiale de combustibili fosili, dar emite aproape 40% din emisiile globale legate de utilizarea terenurilor și, pentru prima dată, contribuie cu 3 până la 5% la cantitatea crescândă de gaze cu efect de seră din atmosferă.”
Un continent care și-a industrializat economia într-o proporție foarte mică se trezește responsabil pentru o parte tot mai mare a problemei climatice globale, în mare parte deoarece populațiile sale rurale nu au acces la alte resurse energetice în afara lemnului.
Africa înregistrează cea mai mare rată de pierdere netă de păduri dintre toate regiunile lumii în perioada 2010-2020.
În tot acest timp, conform datelor Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, stocurile de carbon din pădurile africane au scăzut de la 132 de miliarde de tone în 1990 la 115 miliarde de tone în 2025.
Șaptesprezece miliarde de tone de carbon s-au evaporat în treizeci și cinci de ani, fără ca lumea să acorde o atenție deosebită. Totuși, soluții există.
Autorii studiului indică guvernarea forestieră, combaterea exploatării ilegale a lemnului, stimulentele financiare, cum ar fi mecanismul REDD+, și inițiativele de restaurare la scară largă, precum AFR100 și Restor, ca fiind pârghii capabile să încetinească sau să inverseze pierderile de biomasă.
Cercetătorii recomandă, de asemenea, revizuirea contribuțiilor determinate la nivel național, prevăzute de Acordul de la Paris, pentru a compensa pierderea continuă a puțurilor naturale de carbon.
Rezoluția AFR100, de exemplu, își propune să restaureze 100 de milioane de hectare de peisaje africane până în 2030, un șantier titanic, aproape echivalent cu suprafața întregului Egipt, care va trebui finanțat într-un context de concurență crescută pentru bugetele climatice internaționale.
