Patruzeci de ani de manuale repuse pe masa de lucru. Așa se traduce, pe scurt, ceea ce arată o echipă de la Universitatea McGill: mușchii scheletici — țesuturi tratate până acum drept simple motoare mecanice — participă activ la reglarea fertilității.
Descoperirea, publicată în Science la începutul lui 2025 și distinsă cu premiul publicului în topul celor zece descoperiri ale anului al revistei Québec Science, zdruncină confortul unor certitudini predate generații întregi de studenți. Iar implicațiile depășesc cu mult pereții laboratoarelor.
Din anii 1980 încoace, explicația oficială părea impecabilă: fertilitatea depinde de un dialog hormonal între creier, hipofiză și gonade — așa-numitul ax hipotalamo-hipofizo-gonadal.
Acest circuit controlează, printre altele, producția de FSH, hormon esențial pentru maturarea ovulelor și a spermatozoizilor. Un traseu bine trasat, închis. Nu mai este. Echipa condusă de Luisina Ongaro Gambino a arătat, pe model murin, că mușchii trimit și ei mesaje.
O proteină produsă de musculatură, myostatina — cunoscută până acum pentru că limitează creșterea masei musculare — stimulează producția de FSH în hipofiză.
Cu alte cuvinte, mușchii nu doar pun corpul în mișcare; ei se comportă și ca un organ endocrin, capabil să influențeze, în parte, capacitatea de a ne reproduce. Iar asta schimbă scara problemei: mușchii scheletici reprezintă circa 40% din masa corporală a unui adult.
Ignorarea unui organ endocrin de asemenea dimensiuni e ca și cum ai descoperi, într-o casă în care trăiești de-o viață, o încăpere pe care n-ai deschis-o niciodată. Myostatina apare acum cu dublu chip. La șoarece, scăderea nivelului ei întârzie pubertatea și reduce fertilitatea.
Legătura este directă, măsurabilă, reproductibilă. Când nivelul de myostatină revine la normal, FSH „saltă” în sus; rămâne însă de stabilit dacă fertilitatea se poate restabili în același fel.
Mai mult, rolul acesta de stimulare a FSH fusese atribuit în mod tradițional altor proteine din familia factorilor de creștere transformați β, activinele. Noile rezultate pun sub semnul întrebării explicația clasică și desenează un ax endocrin neașteptat între mușchiul scheletic și hipofiză.
„Noutatea lucrării noastre este descoperirea că o hormonă produsă de mușchi comunică cu hipofiza și reglează reproducerea.
Înainte, nu știam că aceste două organe vorbesc între ele, nici cum”, spune Luisina Ongaro Gambino, autoarea principală și cercetătoare asociată în laboratorul de endocrinologie condus de Daniel Bernard la Universitatea McGill. Ecoul clinic al acestei descoperiri este imediat.
Inhibitorii de myostatină, gândiți pentru a stimula creșterea musculară, sunt dezvoltați în tratamentul distrofiei musculare și al altor afecțiuni. Ideea e simplă: blochezi myostatina, iar mușchii cresc. Dar dacă myostatina reglează și FSH, atunci blocarea ei ar putea prăbuși hormonii reproductivi.
Interogația se extinde și spre un alt front fierbinte al medicinei: controlul greutății. Agoniștii receptorului GLP-1, precum Ozempic sau Wegovy, ajută la slăbit, însă vin cu un preț frecvent — pierderea masei musculare.
Industria explorează, așadar, inhibarea myostatinei pentru a proteja mușchii pacienților aflați pe astfel de terapii. Un potențial imens, dar și un risc reproductiv ce trebuie evaluat cu prudență.
Dacă myostatina ține frâiele FSH, a o bloca fără a privi spre axul reproductiv ar putea însemna complicații. Cu atât mai mult în cazul femeilor aflate la vârsta fertilă. Rămâne întrebarea decisivă: se întâmplă la fel și la oameni?
Echipa de la McGill vrea să verifice acum dacă această conversație detectată la șoareci există și la noi.
Cercetătorii privesc spre variațiile naturale ale myostatinei, pentru a vedea dacă pot explica situații clinice precum pubertatea precoce sau întârziată, absența menstruației la unele atlete ori anumite forme de infertilitate idiopatică — cazurile în care cauza lipsește din dosar.
Același fir logic deschide și o altă posibilitate: dacă vom putea modula myostatina sau proteine înrudite, poate vom reuși să stimulăm fiziologic producția de hormoni reproductivi, fără a recurge la injecții hormonale.
În sportul de performanță, unde amenoreea este documentată dar încă insuficient înțeleasă, cercetătorii pun pe masă o ipoteză testabilă: un mușchi intens solicitat produce mai puțină myostatină? Iar mai puțină myostatină înseamnă FSH mai scăzut și un ciclu perturbat?
Biologia sportului, medicina reproducerii și farmacologia tratamentelor antiobezitate ajung, neplanificat, în aceeași ecuație. Iar cheia acestei întâlniri poartă un nume familiar, dar cu sensuri noi: myostatina.
