Timp de aproape două ore, cerul din sudul Franței a fost traversat de o lumină tăcută. Era august 1969. Între 1 și 3 dimineața, de la Nisa la Toulon, de la Cannes la Draguignan, sute de oameni au rămas cu privirea într-o parte, încercând să înțeleagă ce au în față.
Nu semăna cu o ploaie de stele, nici cu un avion, nici cu vreun balon pierdut. Era o prezență luminoasă, lentă, imensă, care părea că plutește deasupra coastei și a uscatului din interior. Prima dovadă că nu era un caz obișnuit a venit de la martori.
Printre cei care au alertat jandarmii s-au numărat jandarmi care patrulau, militari și piloți, adică oameni obișnuiți să citească cerul și să deosebească un avion de o anomalie.
Deși se aflau în locuri diferite, uneori foarte îndepărtate unele de altele, toți descriau același corp luminos, aceeași viteză redusă, aceeași liniște deplină. Iar unii dintre ei nu au relatat doar ceea ce vedeau.
În câteva mărturii, apărute independent, apar senzații greu de explicat: auzul le-a dispărut pentru scurt timp, o căldură difuză a cuprins aerul, iar în jur s-a lăsat un calm nefiresc.
Toate ipotezele clasice au căzut una după alta
După un val atât de mare de sesizări, CNES, Centrul Național de Studii Spațiale, a deschis o anchetă prin GEPAN, grupul specializat creat câțiva ani mai târziu tocmai pentru astfel de fenomene.
Au fost verificate toate ipotezele clasice: un fenomen meteorologic neobișnuit, un exercițiu militar nedeclarat, un obiect astronomic prost identificat, un balon meteorologic dus de curenții de mare altitudine. Niciuna nu a rezistat.
Durata observației, coerența traiectoriilor și absența oricărui zgomot au eliminat, rând pe rând, fiecare explicație.
Raportul final a recurs la categoria D, cea mai înaltă clasificare folosită de anchetatorii francezi, rezervată fenomenelor a căror natură nu poate fi determinată nici măcar după o documentare completă.
Pentru a înțelege cât de rară este această concluzie, trebuie privit la Alpes-Maritimes, departamentul vecin, unde există astăzi șaptezeci și patru de cazuri de observații înregistrate, de la fenomene complet identificate până la mistere totale. Foarte puține ajung la acest nivel de incertitudine.
În 2007, CNES a declasificat și a pus online toate arhivele dedicate fenomenelor aerospațiale neidentificate. Dosarul din august 1969 s-a numărat printre cele mai puțin explicabile din patruzeci de ani de studii.
Transparența nu a adus răspunsuri; a confirmat doar că ancheta fusese făcută cu rigurozitate, iar misterul rămăsese intact.
De ce a rezistat misterul jumătate de secol?
Sud-estul Franței a mai produs astfel de povești. În 1965, un fermier din Alpes-de-Haute-Provence a relatat o întâlnire cu două siluete enigmatice. În 1981, lângă Draguignan, a fost descoperită o urmă ciudată pe teren.
Ambele cazuri figurează printre cele mai cunoscute exemple neclasificate din ufologia franceză.
Iar Col de Vence, care domină coasta, atrage încă de la începutul anilor 1990 pasionați și cercetători, unii dintre ei spunând că au fost martorii unor manifestări luminoase inexplicabile chiar în timpul propriilor investigații.
Cum poate un fenomen văzut de atât de mulți oameni, pentru atât de mult timp, să rămână fără explicație la cincizeci de ani de la evenimente? Poate că tocmai această lipsă de răspuns îi face, în fiecare vară, pe oameni să ridice privirea spre cerul Varului.
