Legătura dintre faraonul Tutankhamon și meteoriți: descoperirea oamenilor de știință

Un fel de sticlă galbenă și misterioasă poate fi găsit în deșertul Egiptului și Libiei, dar nimeni nu știe care îi este originea. Până acum, evident.

Este cunoscută de mii de ani și a fost folosită inclusiv pentru a face un scarabeu pentru pectoralul faraonului Tutankhamon din dinastia a XVIII-a.

Multă vreme, oamenii au fost nesiguri cu privire la originea sa, dar cercetătorii cred că au găsit „vinovatul”.

Ce aud descoperit cercetătorii

După cum a raportat în revista Geology, în 2019, sticla galbenă a fost cauzată de un impact al unui meteorit care a avut loc acum 29 de milioane de ani.

Cercetătorii au analizat zirconii din mostre de sticlă găsite în deșertul libian și au descoperit că trebuie să fi fost topiți în urma unui impact. Sticla se formează atunci când nisipul se topește la o temperatură foarte ridicată.

„A fost un subiect de dezbatere continuu dacă sticla s-a format în timpul impactului meteoritului sau în timpul unei explozii de aer, care se întâmplă atunci când asteroizii explodează și depun energie în atmosfera Pământului”, a declarat dr. Aaron Cavosie, de la Universitatea Curtin.

„Atât impactul meteoriților, cât și exploziile din aer pot provoca topirea, cu toate acestea, numai impactul meteoriților creează unde de șoc care formează minerale de înaltă presiune, așa că găsirea dovezilor confirmă că aceasta a fost creată ca urmare a unui impact al unui meteorit”, a mai spus acesta.

Reidita este un mineral rar format din zirconii care au suferit temperaturi și presiuni ridicate.

Scenariul exploziei a devenit deosebit de popular mai ales după evenimentul de la Chelyabinsk, din 2013, în care un corp ceresc a explodat deasupra Rusiei și a provocat pagube multor clădiri și a rănit 1.491 de oameni.

Pentru a crea sticla galbenă, găsită în deșertul nord-african, explozia ar fi trebuit să fie extrem de puternică, eliberând 100 de megatone de energie.

Până una-alta, iată că acest mister pare să se fi rezolvat, iar sticla galbenă de pe pieptul faraonului pare cu atât mai valoroasă, în context, de vreme ce a fost rezultatul unui meteorit.

Articol interesant? Dă-l mai departe!

Lasă un comentariu