Țările asiatice au mai multe obiceiuri și tradiții care pot părea ciudate în ochii occidentalilor. Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri orientale este acela de a mânca folosind bețișoarele. Dar, la urma urmei, cum a început această tradiție?

De ce asiaticii nu folosesc de obicei furculițe și cuțite? Pe parcursul acestui articol, vei vedea că există două motivații principale în spatele acestei practici milenare.

Întrebuințate pentru prima dată în jurul anului 1200 î.e.n., în China, primele bețișoare au fost folosite inițial pentru gătit (la frigărui) și au fost confecționate din crengi, cel mai probabil.

Deși este dificil de stabilit o dată exactă, cert este că, aproape două milenii mai târziu, în jurul anului 500, au început să fie folosite ca ustensile la masă de-a lungul Asiei, din Vietnam până în Japonia.

Un factor care a contribuit la această schimbare a fost expansiunea demografică. Această expansiune a însemnat că multe resurse, în special în ceea ce privește producția de alimente, au devenit limitate.

Bucățile minuscule de mâncare au dus la scoaterea din uz a cuțitelor la masă, deoarece existau foarte puține alimente care trebuiau tăiate. Cu toate acestea, hrana a ajuns astfel perfectă pentru a fi mâncată cu bețișoarele, ustensile realizate din materiale ieftine și ușor de prelucrat.

Astfel s-a născut o tendință care s-a perpetuat până în zilele noastre.

Filosoful Confucius a contribuit și el la popularizarea bețișoarelor

Scăderea popularității cuțitului de masă în mai multe regiuni asiatice poate fi atribuită și învățăturilor lui Confucius, un gânditor și filosof chinez care a fost un susținător al vegetarianismului.

Datorită învățăturilor sale pașnice, Confucius a predicat și împotriva folosirii cuțitelor la masă. Potrivit lui Confucius, cuțitele nu sunt potrivite pentru mese, aspect pe care l-a menționat explicit:

„Omul onorabil și drept trebuie să stea departe de abator și de bucătărie și nu ar trebui să permită cuțite pe masa lui.”

Tocmai din această cauză se crede că bețișoarele chinezești sunt în mod tradițional teșite la vârf și, prin urmare, sunt o alegere mai degrabă proastă pentru înțeparea mâncării, în comparație cu o furculiță, de exemplu.

O diferență dintre bețișoarele japoneze și cele chinezești este că cele japoneze au fost folosite inițial pentru ceremonii religioase. Indiferent de diferențele dintre ele, bețișoarele au rămas populare în ambele țări și sunt încă principala ustensilă folosită pentru a mânca.

Deși primele bețișoare au fost realizate în mare parte dintr-un material ieftin, cum ar fi bambusul, bețișoarele de argint au început să fie folosite în China pentru a preveni intoxicațiile alimentare.

Cum? Ei bine, cândva se credea că ustensilele de argint se înnegresc dacă intră în contact cu o toxină potențial letală. Din nefericire pentru cei care au crezut acest lucru, argintul nu se înnegrește când intră în contact cu substanțe precum cianura, arsenicul și alte otrăvuri.

Cu toate acestea, își poate schimba culoarea dacă este atins de usturoi, ceapă sau ouă stricate, toate acestea eliberând hidrogen sulfurat, ce reacționează cu argintul, determinând schimbarea culorii ustensilei în cauză.

Oricine s-a chinuit vreodată să mănânce orez cu bețișoarele probabil că se întreabă de ce ar alege cineva această ustensilă specială pentru a consuma acest tip de mâncare.

Ei bine, în Asia, cea mai mare parte a orezului consumat este un soi cu bob scurt sau mediu care eliberează amidon deosebit de lipicios. Acest sortiment de orez se numește chiar așa, „orez lipicios”.

Pe de altă parte, occidentalii au tendința de a consuma cereale mai lungi (adesea foarte procesate), care sunt mult mai moi și, prin urmare, dificil de mâncat cu bețișoarele.