Te-ai întrebat vreodată cum se formează deșerturile? Multe manuale definesc în mod standard deșertul ca fiind „o zonă care primește mai puțin de 250 de mm de precipitații pe an”. Însă de ce aceste zone primesc atât de puține precipitații?

Geografic vorbind, cele mai multe deșerturi se găsesc în partea vestică a continentelor, sau – în cazul deșerturilor Sahara, Arab  și Gobi și în cazul deșerturilor mai mici din Asia – sunt situate departe de coastă, în zonele eurasiatice. Deșerturile au tendința de a apărea sub zonele estice ale regiunilor subtropicale cu presiune mare.

Aceste vârtejuri uriașe de vânt se învârt în spirală în sensul acelor de ceasornic în emisfera de nord și în sensul invers acelor de ceasornic în emisfera de sud (în zona subtropicală, deasupra oceanelor). Comportamentul lor afectează continentele din apropiere.

Dacă știi cum se formează deșerturile, ai înțeles o lecție importantă de geografie

Cea mai mare parte a aerului care se ridică lângă ecuator se răcește și se condensează sub formă de nori și, mai târziu, ploaie. Pe măsură ce curentul de aer se îndreaptă către poli, aerul eliberează mare parte din umiditatea sa.

Când curentul se întoarce înapoi către ecuator, aerul coboară. Devine comprimat și mai cald, și umiditatea sa relativă scade și mai mult. În aceste condiții, norii și ploaia se formează foarte rar.

Dacă mai este prezent și vântul, care accelerează evaporarea la suprafață, regiunile continentale de dedesubt devin extrem de aride, din cauza lipsei de umiditate. Astfel, îți poți explica cum se formează deșerturile.

Poate că îți imaginezi nisip și dune când te gândești la deșert, însă deșerturile pot să apară în zonele mai reci, de asemenea. Deșerturile reci – cum ar fi deșertul Atacama din Chile și unele dintre deșerturile asiatice adăpostite de stepa eurasiatică (cum ar fi deșertul Karakum din Turkmenistan) – au o temperatură care scade adeseori sub limita de îngheț în timpul lunilor reci ale anului.

În plus, există un deșert extrem de mare ale cărui „nisipuri” sunt formate din apă. Acest deșert nu se află în acea parte a oceanului imortalizată de Coleridge în poemul „Balada marinarului bătrân”, ci acoperă întreaga Antarctica, ale cărei regiuni de coastă primesc cam 200 de mm de precipitații pe an, în timp ce interiorul continentului primește mai puțin de 50 de mm pe an.

Pentru mulți, Sahara, care se întinde pe 8.6 milioane de kilometri pătrați, este cel mai mare deșert din lume. Însă s-ar putea susține că, cu suprafața sa de 14.2 milioane kilometri pătrați, Antarctica  – cu câmpiile sale de gheață – ar putea fi considerată cel mai mare deșert din lume, cel puțin din punct de vedere „tehnic”.