Cum ne îndrăgostim și cum iubim, conform științei: este dragostea un contract social?

În această epocă a științei, mulți oameni văd forțele supranaturale ca iluzii înrădăcinate în dorințe. Dar dragostea rămâne o excepție profundă de la tendința umanității către raționalitate.

Oamenii sunt obișnuiți să vadă dragostea romantică precum o forță legată cosmic de destinul cuiva. Este o idee care este, în același timp, de râs, dar și nemaipomenit de viabilă pentru oricine a fost îndrăgostit și a simțit că asocierea lor este în mod convingător „menită să fie”. Cercetările oamenilor de știință sugerează că noțiunile “magice” de iubire predestinată și suflete pereche sunt foarte comune și profund simțite.

În calitate de cercetători în psihologie interesați de motivul pentru care ființele umane gândesc, simt și se comportă în felul în care o fac, aceștia și-au pus o întrebare de bază: de ce dragostea se simte magică? Răspunsul la această întrebare ar putea oferi o perspectivă asupra dilemelor care i-au afectat de mult timp pe oamenii îndrăgostiți.

Ar trebui să ai încredere orbește în inima ta că te va conduce la fericire, în ciuda haosului care face parte din dragoste la fel de mult ca și fericirea? Sau ar trebui, în schimb, să privești cu scepticism tendința de a gândi magic despre iubire, în lupta pentru raționalitate, în căutarea unei relații împlinite?

Ce este dragostea și ce vrea ea de la mine?

Departe de o invenție a poeților sau a producătorilor de reality show-uri, dragostea romantică a făcut parte din natura umană de mii de ani. Scrisorile de dragoste scrise în urmă cu 4.000 de ani în Mesopotamia sunt remarcabil de asemănătoare cu cele scrise astăzi și, deși culturile diferă în poveștile și așteptările lor despre dragostea romantică, fenomenul pare să fie, practic, universal.

Mai mult decât atât, cercetările sugerează că noțiunile de iubire sortită și suflete pereche sunt foarte comune și profund simțite. Dar de ce dragostea face parte din mintea umană? Cercetarea de față explorează această întrebare prin prisma psihologiei evoluționiste.

Psihologia evoluționistă este centrată pe ideea că oamenii gândesc și acționează așa cum o fac astăzi, deoarece, de-a lungul a sute de mii de ani, strămoșii noștri cu trăsături care i-au făcut să gândească și să acționeze în acest fel au avut mai multe șanse să supraviețuiască și să se reproducă, trecându peste cele utile, sau „adaptative”, trăsături pentru generația următoare.

Prin acest proces, mintea umană a evoluat pentru a acorda prioritate lucrurilor care au contribuit la supraviețuire și reproducere, cum ar fi alimentele foarte hrănitoare și potențialii parteneri care ar putea crește urmași sănătoși.

Așadar, cum ar fi putut să-i fi ajutat pe strămoșii noștri să supraviețuiască sau să se reproducă sentimentul amețitor de a te îndrăgosti și credința ilogică că relația cuiva este „menită să fie”? Potrivit unei explicații, cheia scopului străvechi al iubirii constă într-un contract.

Dragostea este ca și cum ai semna un contract de închiriere. De ce oamenii sunt de acord cu închirierea de ani de zile pentru un apartament? La urma urmei, chiriașul ar putea găsi în curând un apartament mai bun, iar proprietarul ar putea găsi un chiriaș mai bun.

Răspunsul este că această căutare a unui apartament sau a unui chiriaș perfect este un proces atât de enervant și costisitor, încât ambele părți sunt de accord ca mai bine să se angajeze pe termen lung la un contract de închiriere imperfect, dar suficient. Contractul de închiriere semnat oferă legătura crucială, împiedicând tentația altor opțiuni să le strice aranjamentul util.

Oamenii se confruntă cu o problemă de angajament aproape identică atunci când vine vorba de alegerea partenerilor. Oamenii au evoluat probabil pentru a favoriza, în primul rând, relațiile monogame care durează cel puțin suficient de mult pentru a face copii. Având în vedere amploarea acestui angajament, există o mulțime de motivații pentru a face lucrurile corect prin găsirea celui mai bun partener posibil.

Cu toate acestea, căutarea unui partener ideal necesită multe resurse și o provocare – adică întâlnirile sunt enervante. Pentru a rezolva problema angajamentului și a-ți transmite cu succes genele, este, în general, mai bine să nu urmărești la nesfârșit perfecțiunea, ci să te cuplezi cu un partener suficient de bun.

Astfel, evoluția poate să fi creat dragostea ca un contract de închiriere biologic, atât rezolvând problema angajamentului, cât și oferind o „recompensă îmbătătoare” pentru această soluție.

Deși dragostea poate să fi evoluat, în primul rând, pentru că sprijină reproducerea sexuală, dragostea este, desigur, o parte foarte mare din viață pentru homosexuali, asexuați și alte persoane care nu se reproduc sexual. Cercetătorii care au investigat evoluția atracției pentru persoane de același sex au susținut că relațiile romantice pot oferi avantaje adaptive chiar și fără reproducere sexuală.

Important este că variația este motorul evoluției – dintr-o perspectivă strict evolutivă, nu există un mod unic de a fi „normal” sau „ideal”.

După ce ai trecut prin faza uluitoare de a te îndrăgosti de un partener, dragostea ajută la asigurarea angajamentului în mai multe moduri.

În primul rând, îi face pe alți potențiali parteneri să pară lipsiți de strălucire. Oamenii în relații satisfăcătoare apreciază alți oameni ca fiind mai puțin atractivi decât oamenii singuri. Această schimbare perceptivă face ca partenerul cuiva să pară mai bun în comparație cu alte persoane și descurajează astfel oamenii cuplați să urmărească alte opțiuni romantice. Desigur, nu întotdeauna se întâmplă acest lucru, excepția fiind infidelitatea.

În al doilea rând, dragostea provoacă gelozie, o adaptare de „pază a partenerului” care motivează vigilență, fiind defensiv față de cei care ți-ar putea amenința relația. Chiar dacă gelozia este o povară cu consecințe oribile la extrem, psihologii evoluționisti susțin că ar putea ajuta la prevenirea infidelității și a încercărilor altora de a-ți fura partenerul.

Și, în sfârșit, pe măsură ce echipa de cercetători explorează cercetările în curs, poveștile supranaturale „menite a fi” pe care oamenii le spun despre dragoste le-ar putea crește încrederea în valoarea relației lor.

În ultimii ani, curentul principal al cercetării psihologice a privit dragostea aproape ca și cum ar fi o tranzacție comercială, o chestiune de profit și pierdere. În timp ce această abordare a dat naștere unor teorii serioase despre motivul pentru care oamenii se îndrăgostesc, ea este acum atacată de cercetători care au subliniat în schimb fantezia, abnegația și elementele inexprimabile ale iubirii. Disputa ilustrează dificultatea încercării de a aplica precizia științei în problemele inimii.

Cea mai convingătoare cercetare recentă presupune că multe dintre stârnirile de dragoste au loc în părțile nonverbale ale creierului, lăsând chiar și oamenii articulați în pierdere atunci când li se cere să raporteze cu exactitate cum s-au îndrăgostit și cum a fost.

Cu toate acestea, vechile abordări ale iubirii au produs un corp solid de descoperiri ale psihologilor sociali. Lucrarea menționată aplică teoria schimbului, postulat că relațiile umane se bazează în principal pe interesul propriu, pentru a explica ce se întâmplă între bărbați și femei pe măsură ce se întâlnesc, fac pereche și devin cupluri.

De ce convingerile despre iubire pot fi utile

O mare parte din această cercetare a arătat, de exemplu, că oamenii își calibrează bunurile sociale, fizice și de altă natură față de cele ale unui potențial partener. Cu cât potrivirea este mai bună, cu atât este mai probabil să devină o pereche. Teoria schimbului este capabilă să prezică, mai mult sau mai puțin, stabilitatea unui cuplu pe baza felului în care fiecare partener simte că se compară cu celălalt.

De exemplu, un studiu pe 537 de bărbați și femei care se întâlnesc a descoperit că partenerii care au simțit că primesc mult mai mult în schimb decât dădeau s-au simțit vinovați și nesiguri, în timp ce cei care au simțit că au dat mai mult decât au primit au fost furioși.

Gândirea subiectivă poate fi adaptativă, în ciuda faptului că se bazează pe fantezie. Spre deosebire de un contract de închiriere, emoțiile sunt adesea turbulente și imprevizibile. Mai mult decât un simplu sentiment de conexiune, a crede într-o narațiune care sugerează că relația ta este „menită să fie” ar putea oferi un motiv consistent pentru a rămâne împreună pe termen lung.

În timp ce o credință în dragostea predestinată este aproape sigur falsă în mod obiectiv, dacă ajută la consolidarea unui angajament pe termen lung față de un partener bun, îndeplinește un scop adaptativ și, prin urmare, poate fi considerată „profund rațională”. După cum a spus neurologul Karl Deisseroth, dragostea este o „legătură nerezonabilă care devine rezonabilă în virtutea propriei sale existențe”.

Deci, chiar dacă dragostea “magică” nu are sens, are sens ca dragostea să se simtă magică. Magia iubirii îi ajută pe oameni să-și facă angajamentul necesar pentru a-și transmite cu succes genele. Cu toate acestea, există un sâmbure de adevăr în acest clișeu. Dacă te revolți împotriva acestei gândiri subiective, s-ar putea să te gândești prea mult la unul dintre cele mai mari daruri ale vieții.

Articol interesant? Dă-l mai departe!

Lasă un comentariu