O coadă de 2,5 tone se arcuia ca un bici uriaș. Timp de zeci de ani, imaginea publică a dinozaurilor a fost cu totul alta: coloși greoi, cu anexe masive târâte prin preistorie.
Verónica Díez Díaz, cercetătoare la Institutul Leibniz din Berlin, a demonstrat contrariul după zece ani de studiu dedicat cozii unui Giraffatitan.
Întrebarea de la care a pornit pare simplă: dacă toate vertebratele de azi își folosesc coada pentru echilibru, apărare și comunicare, de ce ar fi făcut excepție dinozaurii? Pentru a afla, a analizat urmele microscopice lăsate de mușchi și tendoane pe vertebrele fosilizate.
Timp de 150 de milioane de ani, aceste semne s-au păstrat suficient de clar pentru a funcționa ca o hartă a forțelor care mișcau anexa.
Coada care putea doborî un prădător
A urmat o comparație cu crocodilii și păsările, cele mai apropiate rude vii ale dinozaurilor. Reconstrucția completă a arhitecturii musculare a fost introdusă apoi în simulări tridimensionale. Din ele a ieșit o mobilitate neașteptată:
coada putea să se ghemuiască precum cea a unui câine entuziast, să se îndrepte spre cer, să atingă solul sau să taie aerul cu mișcări laterale rapide. Deși masa ei egala pe cea a unui rinocer adult, amplitudinea mișcărilor semăna cu a unei feline.
Publicate în Royal Society Open Science, concluziile rescriu comportamentul acestor giganți. Coada nu era un simplu contrabalans, ci o armă de apărare capabilă să doboare un prădător, un instrument de comunicare vizuală pentru turmă și o cârmă uriașă în timpul deplasărilor.
De la oase prăfuite la simulări computerizate
Dincolo de anatomie, descoperirea arată că dinozaurii erau ființe sociale, mult mai dinamice decât sugerează reconstrucțiile clasice.
Ea ilustrează și revoluția prin care trece paleontologia: oamenii de știință nu se mai rezumă la oase prăfuite, ci folosesc modelări computerizate pentru a calcula viteza de deplasare, necesarul de energie sau rutele migrațiilor sezoniere.
Pentru Díez Díaz, această cercetare împlinește un vis din copilărie: oasele nu mai sunt obiecte moarte, ci puncte de plecare pentru ființe întregi. Echipa din Berlin aplică deja aceleași metode altor sauropode descoperite în Tanzania.
Fiecare simulare scoate la iveală obiceiuri neașteptate ale unor animale pe care credeam că le cunoaștem. Misterele Jurasicului abia încep să iasă la lumină.
