Patru decenii se apropie de la momentul în care reactorul numărul patru de la centrala nucleară de la Cernobîl exploda, într-un aprilie din anul 1986, aruncând un nor radioactiv asupra unei mari părți a Europei.
Deși la acea vreme autoritățile franceze au susținut că norul s-ar fi oprit la granițele țării, o investigație recentă, desfășurată de două asociații din Franța, arată că urma acelei catastrofe persistă încă adânc în solul francez, în special prin contaminarea ciupercilor.
Catastrofa de la Cernobîl, cea mai gravă din istoria energiei nucleare, a avut loc pe 26 aprilie 1986. Un test de siguranță gestionat defectuos a dus la o creștere necontrolată a puterii, provocând două explozii puternice care au distrus miezul reactorului și au eliberat un imens nor radioactiv.
Contrar asigurărilor oficiale de atunci, Franța nu a fost ocolită de acele retombée radioactive, fenomenul devenind subiectul unor controverse aprinse.
În pragul împlinirii a 40 de ani de la tragedie, Asociația pentru Controlul Radioactivității în Vest (ACRO), în parteneriat cu asociația „Les Enfants de Tchernobyl”, a publicat pe 31 martie 2026 rezultatele unui studiu amplu, la care au participat cetățeni.
Obiectivul a fost clar: confirmarea persistenței cesiului-137 în solurile franceze și evaluarea expunerii populației din diverse regiuni.
Cercetătorii au analizat zeci de eșantioane de ciuperci, provenind din mai multe zone ale țării, detectând urme de contaminare radioactivă în 59 din cele 74 de probe colectate. Ciupercile s-au dovedit a fi indicatori deosebit de relevanți pentru monitorizarea contaminării cu cesiu-137.
Datorită modului lor specific de nutriție, acestea au capacitatea de a absorbi și concentra acest radionuclid prezent în sol, ajungând uneori la niveluri mult mai ridicate decât cele întâlnite la alte organisme vii.
Raportul detaliază niveluri variabile de contaminare cu cesiu-137, în funcție de specia de ciupercă și de departamentul de proveniență. Cea mai mare valoare detectată în Franța a fost de 1.320 Bq/kg de materie uscată pentru ciuperci hribi (bolets) culese din Alsacia.
Aceeași specie de ciupercă a înregistrat valori semnificative și în alte regiuni, precum 707 Bq/kg în Nièvre și 290 Bq/kg în Ardèche.
Alte concentrații importante au fost descoperite la ciupercile numite „pieds de mouton” (Hydnum repandum), cu 840 Bq/kg în Jura, 569 Bq/kg în Haute-Saône și 220 Bq/kg în Var.
Studiul a evidențiat că hribii și „pieds de mouton” sunt cele două familii principale de ciuperci care acumulează cel mai mult cesiu-137, spre deosebire de alte specii comune, cum ar fi cèpes, chanterelles sau russules.
Pentru o perspectivă comparativă, studiul a inclus și patru eșantioane de ciuperci din Ucraina. Aici, valorile au fost mult mai mari, atingând un vârf de 16.000 Bq/kg de materie uscată în pădurea Narodychi, situată la aproximativ 80 km de centrala de la Cernobîl.
Interesant este că alte eșantioane din Ucraina, precum cele din pădurea Hubyn (1.900 Bq/kg) și Radynka (1.600 Bq/kg), au prezentat rate mai scăzute, deși aceste locații se află la o distanță mai mică de centrală, în jur de 50 km.
Aceste descoperiri capătă o importanță deosebită în contextul normelor Uniunii Europene, care stabilesc nivelurile maxime admise de contaminare radioactivă cu cesiu-137 pentru alimentele introduse pe piață.
Astfel, pentru produsele destinate copiilor, limita este de 370 Bq/kg de materie uscată, iar pentru celelalte alimente, de 600 Bq/kg de materie uscată. Potrivit ACRO, multe dintre ciupercile analizate în Franța depășesc frecvent aceste limite.
Deși un consum ocazional de ciuperci contaminate prezintă un risc radiologic considerat scăzut, un consum regulat, pe termen lung, al ciupercilor provenite din zonele afectate, ar putea introduce o doză semnificativă de cesiu-137 în organism.
O astfel de expunere nu este lipsită de riscuri, crescând probabilitatea de iradiere internă permanentă și fiind asociată cu riscuri sporite de apariție a unor afecțiuni grave, precum diverse tipuri de cancer, tulburări cardiovasculare și impacturi negative asupra sistemului imunitar.
