Cel mai mare diamant roz, descoperit în ultimii 300 de ani (Foto&Video)

Minerii din Angola au extras un rar diamant roz pur, considerat cel mai mare descoperit în lume în ultimii 300 de ani, a anunţat miercuri compania minieră australiană care exploatează situl.

Diamantul de 170 de carate a fost denumit „Trandafirul din Lulo”, după numele minei din nord-estul Angolei din care a fost extras, potrivit AFP.

Este unul dintre cele mai mari diamante roz descoperite vreodată, a precizat Lucapa Diamond Company, într-un comunicat adresat investitorilor.

Descoperirea „istorică” a acestui diamant de tip IIa, care grupează pietre deosebit de rare şi pure, a fost salutată de guvernul angolez, partenerul minei.

„Acest diamant roz record şi spectaculos extras de la Lulo continuă să arate că Angola este un jucător important pe scena mondială a mineritului de diamante”, a declarat ministrul resurselor minerale, Diamantino Azevedo.

Piatra va fi vândută la licitaţie internaţională, probabil la un preţ astronomic.

Deşi „Trandafirul din Lulo” va trebui să fie tăiat şi şlefuit pentru a-şi atinge valoarea maximă – un proces prin care o piatră poate pierde 50% din greutatea sa – diamante roz similare au atins preţuri record în trecut.

În 2017, diamantul „Pink Star” de 59,6 carate a fost vândut la licitaţie la Hong Kong pentru suma de 71,2 milioane de dolari, rămânând până în prezent cel mai scump diamant vândut vreodată

Articol interesant? Dă-l mai departe!

Lasă un comentariu