Inițial, fragmentul de 3 centimetri găsit în stomacul unui pui de lup siberian a fost catalogat drept rămășița unui leu de peșteră. Nuanța aurie a părului părea să susțină această primă bănuială.
Dar analiza genetică avea să răstoarne complet scenariul, dezvăluind un secret cu mult mai profund decât o simplă identificare. Țesutul ingerat nu provenea de la un leu, ci de la un rinocer lânos.
Iar informația conținută în el a oferit o premieră absolută: cercetătorii conduși de Sólveig Guðjónsdóttir de la Universitatea din Stockholm au reușit să secvențieze întregul genom al acestui animal din Epoca de Gheață, o performanță fără precedent pentru un specimen găsit în interiorul unui prădător.
Puiul, numit Tumat-1, fusese descoperit de vânătorii de fildeș de mamut în nord-estul Siberiei. Avea doar 9 săptămâni când a murit, probabil în urma prăbușirii bârlogului, ceea ce a permis conservarea perfectă a conținutului stomacal.
Pentru Camilo Chacón-Duque, cercetător la Universitatea Uppsala, blana blondă a fost primul indiciu că ipoteza leului ar putea fi greșită. Puii de rinocer lânos, la fel ca puii de mamut, aveau adesea o blană mai deschisă decât adulții.
Un genom curat spulberă ipoteza declinului
Cercetătorii au comparat genomul rinocerului din stomacul lupului cu alte două exemplare mai vechi, datate la 18.000 și, respectiv, 49.000 de ani. Această linie temporală le-a permis să studieze evoluția genetică a speciei în ultimele milenii dinaintea extincției.
Rezultatul a fost un șoc: cu 14.400 de ani în urmă, rinocerii lânoși nu prezentau semne de deteriorare genetică semnificativă. Populația era stabilă și robustă, fără acumulări periculoase de mutații sau niveluri ridicate de consangvinizare.
Acest cod genetic curat a spulberat o ipoteză larg acceptată. Specia nu se afla într-un declin lent, pregătindu-se să dispară sub presiunea unor factori adversi. Dimpotrivă, era încă puternică atunci când s-a stins brusc.
Ce a ucis rinocerul lânos?
Descoperirea reaprinde o dezbatere veche de un secol: ce a ucis megafauna Pleistocenului? Vânătoarea practicată de oameni sau perturbațiile climatice? Pentru rinocerul lânos, datele genetice recente înclină clar balanța către a doua explicație. Argumentele sunt greu de contestat.
Așezările umane existau în Siberia de cel puțin 15.000 de ani înainte ca specia să dispară. Populațiile au rămas însă mereu rare, din cauza condițiilor ostile. Cu alte cuvinte, rinocerii lânoși au conviețuit cu oamenii milenii întregi fără probleme majore.
Momentul exact al dispariției lor, însă, coincide perfect cu interstadiul Bølling-Allerød, un episod de încălzire globală extrem de rapidă care a avut loc între 14.680 și 12.890 de ani în urmă în emisfera nordică.
Rinocerii lânoși, foarte specializați în anumite habitate de stepă și cu o mobilitate redusă, nu au putut ține pasul cu ritmul alert al transformării mediului. Gama lor fusese deja restrânsă treptat de fluctuațiile anterioare ale climei.
În momentul fatal, mai ocupau doar o fâșie îngustă în nord-estul Siberiei. Așa cum demonstrează studiul publicat în Genome Biology and Evolution, o specie se poate prăbuși rapid chiar și fără nicio fragilitate genetică preexistentă.
Este suficient ca mediul să se schimbe mai repede decât se poate adapta ea.
