Cine transpiră primul în timpul unui antrenament nu este cel mai puțin pregătit, ci exact invers. Ceea ce mulți consideră un semn de slăbiciune este, de fapt, o dovadă a unui corp bine antrenat, capabil să își răcească motorul înainte de a se supraîncălzi.
Mecanismul pornește din hipotalamus, centrul de control al temperaturii. Acesta funcționează ca un termostat: detectează orice abatere termică și comandă glandelor sudoripare să producă sudoare.
La sportivii antrenați, acest reflex se declanșează aproape instantaneu, încă din primele secunde de efort. Corpul lor nu așteaptă să ajungă în pericol – pornește aerul condiționat imediat ce pornește motorul.
Ce spune știința despre transpirație și condiția fizică
Un studiu publicat în PLOS One a comparat alergători de cursă lungă cu persoane sedentare. Rezultatele au arătat că rata transpirației și numărul glandelor activate erau semnificativ mai mari la cei antrenați.
Mai mult, eficiența evaporării era superioară, ceea ce reducea acumularea de căldură în corp și stresul fiziologic. Producția de sudoare s-a dovedit strâns corelată cu VO2 max, un indicator-cheie al capacității aerobice. Totuși, transpirația nu este un indicator absolut.
Factori precum genetica, greutatea corporală, nivelul de hidratare sau genul influențează cât și când transpiră fiecare. Bărbații tind să aibă glande mai active și să producă mai multă sudoare la același efort.
Clima joacă și ea un rol major: în aer umed, sudoarea nu se evaporă, iar pierderea de apă devine ineficientă pentru răcire.
Antrenamentul termoreglator și hidratarea
Ceea ce contează cu adevărat este antrenamentul termoreglator. Expunerea repetată la efort, mai ales în medii calde, învață corpul să transpire mai devreme și mai abundent. Dar asta vine cu un cost: o pierdere mai rapidă de apă.
Sportivii care transpiră mult trebuie să bea proporțional, fără să aștepte senzația de sete, care apare prea târziu.
Un alt studiu, publicat în Journal of Applied Physiology al Societății Americane de Fiziologie, a demonstrat că deshidratarea, chiar și ușoară, ridică pragul de declanșare a transpirației. Corpul însetat transpiră mai greu, mai lent și mai puțin eficient.
Așadar, hidratarea și termoreglarea nu sunt două procese separate – sunt două fețe ale aceleiași monede.
