Timp de două secole, vinovatul părea de necontestat. Tifosul, boala adusă de păduchi, fusese condamnat pentru prăbușirea celei mai mari armate pe care o văzuse Europa. O analiză dentară tocmai a răsturnat verdictul.
În dinții a 13 soldați îngropați într-o groapă comună din Lituania, cercetătorii de la Institutul Pasteur din Paris nu au găsit niciun indiciu de tifos.
În locul lui, două bacterii complet diferite: una care provoacă febrele enterice devastatoare, alta care declanșează o febră recidivantă – tot transmisă de păduchi, dar cu un mecanism și o letalitate aparte.
Descoperirea, publicată în revista Current Biology, rescrie unul dintre cele mai teribile episoade din istoria militară. În vara lui 1812, Napoleon a lansat Grande Armée spre est cu aproape jumătate de milion de oameni. Șase luni mai târziu, doar câteva mii s-au întors.
Nu baionetele rusești i-au secerat, ci frigul, foamea și, credeau istoricii, o epidemie de tifos. Cronicile medicale ale vremii descriau bărbați cu febră și delir, incapabili să mai meargă. Păduchii găsiți pe rămășițe și urmele de ADN bacterian din studii anterioare păreau să confirme totul.
Prea perfect, poate. Echipa lui Nicolás Rascovan a decis să redeschidă dosarul cu arme noi: tehnologii de secvențiere genetică ultramoderne, capabile să citească fragmente microscopice de ADN chiar și după două secole.
Spre deosebire de metodele mai vechi, care aveau nevoie de segmente intacte, noile instrumente pot analiza mostre profund degradate. Astfel, din dinții a 13 soldați – un adevărat rezervor de material genetic bine conservat de smalț – au extras probele. Rezultatul fără echivoc: nici urmă de tifos.
În schimb, au identificat Salmonella enterica, responsabilă de febrele enterice care ucid prin deshidratare și perforații intestinale, și Borrelia recurrentis, agentul febrei recidivante, o boală care produce crize febrile repetate și poate fi fatală dacă netratată.
Dincolo de corectarea istoriei, studiul deschide o fereastră spre evoluția bolilor. Tulpina de Borrelia recurrentis găsită la soldații lui Napoleon este identică genetic cu una descoperită în Bretania antică, din epoca fierului – cu două milenii mai devreme.
Aceeași bacterie a circulat în Europa prin războaie, migrații și transformări sociale, supraviețuind secole. Și totuși, toate tulpinile moderne secvențiate până acum aparțin unei alte filiații. Cândva între 1812 și zilele noastre, această linie străveche s-a stins, înlocuită de variante noi.
Un semn că agenții patogeni nu sunt statici – se transformă, dispar, reapar. Câte alte catastrofe istorice se bazează pe diagnostice greșite, făcute cu instrumentele limitate ale vremii? Paleogenomica oferă acum o șansă unică de a revedea marile enigme medicale ale trecutului.
A pune un diagnostic cert după 200 de ani nu înseamnă doar a rescrie cărțile de istorie, ci a înțelege cum evoluează bolile care ne amenință și astăzi.
