Un singur punct roșu. Pe o pietricică de granit de 21 de centimetri, îngropată sub un metru și jumătate de sediment, într-un adăpost de stânci din Castilia. Nimic mai mult. Și totuși, acest punct ne obligă să regândim cine, dintre strămoșii noștri, era cu adevărat capabil să gândească simbolic.
Piatra a fost scoasă la lumină în iulie 2022, la San Lázaro, lângă Segovia. Nu semăna cu niciun unealtă cunoscută. Forma ei neobișnuită și o pată roșie au declanșat aproape trei ani de analize. Arheologi, geologi și experți criminaliști au fost mobilizați pentru a descifra enigma.
Prima surpriză: blocul de granit nu provenea de acolo. Cercetătorii au stabilit că fusese adus de pe râul Eresma, aflat la peste cinci kilometri distanță. Cineva făcuse drumul cu piatra în mână, în mod intenționat. De ce?
La prima vedere, nimic nu o deosebea de alte pietre – în afara unei pete de ocru roșu, plasată exact în centrul unei fețe pe care trei cavități naturale o sugerau: două pentru ochi, una pentru gură. Punctul roșu ocupa locul nasului.
Pentru a confirma că pata nu era naturală, echipa condusă de María de Andrés-Herrero, profesor la Universitatea Complutense din Madrid, a apelat la Poliția Științifică Spaniolă. Analizele multispectrale au scos la iveală ceva spectaculos: sub stratul de ocru se găsea o amprentă digitală completă.
Douăsprezece creste papilare paralele, continue, suficient de clare pentru a fi analizate ca într-un caz modern. Amprenta aparținea unui adult, probabil bărbat, care aplicase pigmentul direct cu degetul. Nu este prima amprentă de Neanderthal descoperită.
În 1963, la Königsaue, în Germania, fusese găsită o amprentă parțială, veche între 43.000 și 80.000 de ani, păstrată în rășină de mesteacăn folosită ca lipici. Dar aceea era fragmentară și accidentală. Aici, avem o amprentă integrală, aplicată voit, cu un pigment adus de departe.
Diferența este esențială: nu mai e un accident, ci un gest deliberat. Obiectul nu prezintă niciun semn de utilizare practică. Fără zgârieturi, fără urme de uzură. Înseamnă că a fost pur decorativ.
Oamenii de știință au dovezi că regiunea era dens populată de Neanderthalieni acum 44.000 până la 41.000 de ani, iar oamenii moderni timpurii nu existau acolo. Atribuirea speciei se bazează pe contextul stratigrafic, nu pe speculații.
Fenomenul de a vedea fețe în obiecte obișnuite – pareidolia – este bine cunoscut la Homo sapiens. Presupune un creier capabil de abstracție și proiecție mentală. Găsirea lui la Neanderthalieni schimbă datele problemei.
În peșterile spaniole Ardales și Maltravieso, aceștia realizaseră deja modele geometrice și șabloane de mână cu mii de ani înainte de sosirea lui Homo sapiens. Dar acelea erau picturi. Aici, avem contactul direct al unui deget. Dezbaterea științifică rămâne aprinsă.
Bruce Hardy, antropolog și arheolog, confirmă aplicarea intenționată a ocrului, dar nu trage concluzii pripite despre semnificația simbolică. Paul Pettitt, arheolog la Universitatea Durham, numește piatra „un exemplu fără echivoc al utilizării pigmentului roșu de către oamenii de Neanderthal”.
Nimeni nu contestă gestul. Toată lumea dezbate sensul.
Consiliul Superior pentru Cercetări Științifice din Spania (CSIC) a catalogat descoperirea drept „cea mai completă și mai veche dovadă a unei amprente umane din lume, atribuită fără echivoc neanderthalienilor, evidențiind utilizarea deliberată a pigmentului în scopuri simbolice”.
O validare instituțională care cântărește greu. Situl San Lázaro este acum prioritar pentru săpături. Cercetătorii speră să descopere alte artefacte care să lumineze viața culturală a Neanderthalienilor.
Cu tehnologii moderne – imagistica 3D, analize chimice – e posibil să apară noi dovezi ale creativității lor. Această pietricică s-ar putea să nu fie singură mult timp. Și fiecare nouă descoperire ne obligă să ne întrebăm: când a început cu adevărat omenirea? Poate mult mai devreme decât am crezut.
