Cercetători francezi au pus sub lupă aminoglicozidele, o clasă de antibiotice folosită împotriva multor bacterii, și au găsit o modalitate de a le crește eficiența, inclusiv în fața celor rezistente.
Rezultatul deschide o direcție promițătoare în lupta cu rezistența la antibiotice și ar putea duce la studii clinice. Pentru a-și face treaba, antibioticele trebuie să pătrundă în interiorul bacteriilor patogene.
Aminoglicozidele reușesc, de pildă, să treacă de dublul înveliș al bacteriei Escherichia coli, responsabilă de infecții urinare, endocardite sau septicemii. Totuși, unele tulpini opun o rezistență remarcabilă.
În 2020, Organizația Mondială a Sănătății a declarat rezistența la antibiotice drept o problemă majoră de sănătate publică, cu potențialul de a provoca aproximativ zece milioane de decese până în 2050, dacă nu se intervine.
Un studiu coordonat de Institutul Pasteur și publicat în Science Advances în septembrie 2025 clarifică modul în care aminoglicozidele ajung în bacterii. O ipoteză veche susținea că aceste antibiotice se atașează de peretele bacterian și îl traversează pasiv. Noile date contrazic această idee.
Studiind Vibrio cholerae, bacteria responsabilă de holeră, cercetătorii au observat o corelație între eficiența aminoglicozidelor și prezența transportorilor de zaharuri — porți de intrare prin care glucoza, sucroza sau fructoza pătrund în bacterie.
Când au analizat fenomenul și la Escherichia coli, rezultatele au fost la fel de clare: aminoglicozidele intră activ în bacterii folosind aceleași porți rezervate în mod normal zaharurilor. Este pentru prima dată când acest mecanism de transport este evidențiat.
Pornind de aici, autorii au testat dacă pot mări numărul acestor transportori, care în mod obișnuit variază în funcție de tipul de zahăr din mediul bacteriei. Scopul a fost direct: creșterea permeabilității bacteriilor la antibiotice.
Au fost evaluați nu mai puțin de 200 de compuși, atât pe probe biologice umane contaminate cu Escherichia coli, cât și într-un model animal de infecție urinară.
Un candidat s-a detașat clar: uridina, un nucleozid pirimidinic format din uracil și riboză, esențial pentru sinteza ARN și implicat în producția de glicogen și a membranelor neuronale.
Rezultatele au arătat că uridina dublează numărul transportorilor de zaharuri la Escherichia coli și crește de zece ori sensibilitatea bacteriilor la aminoglicozide. Mai mult, bacterii rezistente și chiar multirezistente au redevenit permeabile la aceste antibiotice în prezența uridinei.
Dacă viitoarele studii clinice confirmă aceste observații, administrarea de uridină la om ar putea permite reducerea dozelor de antibiotice, scăzând totodată riscul apariției de rezistențe și de efecte secundare.
Merită reamintit că, în doze mari, aminoglicozidele pot fi toxice pentru rinichi și urechea internă. O altă direcție propusă este „grefarea” uridinei pe diverși agenți antibacterieni, pentru a-i ajuta să pătrundă în bacterii — mai ales în cele rezistente.
